Degustare Avincis @ Enoteca Millesime, Oradea

Dupa verticala de Prince Matei desfasurata intr-o joi de la inceputul lui mai, in sambata din aceeasi saptamana am ajuns din nou la Enoteca Millesime, de aceasta data pentru a degusta vinurile produse de crama Avincis din Dragasani.

Cu vinurile lor m-am intalnit prima data acum cateva luni in cadrul targului Goodwine 2012, facand cunostinta atunci si cu enologul casei, Ghislain Moritz – un tanar francez, foarte amabil si cumsecade scolit in Burgundia, la Dijon. De aceasta data, veniti sa prezinte vinurile in fata membrilor CCCV Millesime au fost chiar proprietarii cramei: doamna Cristina si domnul Valeriu Stoica. Si chiar daca domnul Stoica e mai degraba cunoscut pentru activitatea sa politica si juridica, de aceasta data s-a prezentat ca podgorean si producator de vinuri.

Despre cum a ajuns familia Stoica sa intre in lumea vinului romanesc a povestit pentru inceput domnul Stoica. S-a intamplat in urma cu aproximativ 5 ani, cand reveniti pe plaiurile stramosesti ale Dragasanilor, sotii Stoica au decis sa restaureze si sa renoveze conacul ce a apartinut familiei d-nei Cristina Stoica. Sub “creionul” arhitectului Alexandru Beldiman s-a dezvoltat apoi un proiect mult mai indraznet – ce a inclus pe langa revitalizarea conacului Vila Dobrusa si construirea Cramei Avincis. Punerea in opera a celor doua proiecte e una demna de lauda si admiratie, iar daca aveti drum prin Dragasani merita sa va abateti sa faceti o vizita conacului si cramei. Vinurile sunt obtinute de pe o plantatie cu vita de vie ce se intinde pe o suprafata de 30 de hectare si cuprinde atat soiuri romanesti: Cramposie Selectionata, Feteasca Regala, Tamaioasa Romaneasca, Negru de Dragasani cat si soiuri internationale: Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Pinot Gris, Merlot, Cabernet Sauvignon si Pinot Noir.

Dup-amiaza sambetei de 5 mai, a continuat cu degustarea vinurilor cramei Avincis. Primul: o Cramposie Selectionata 2011. Mi se pare firesc ca orice producator din Dragasani, dar mai ales unul recent intrat pe piata, sa produca barem un vin alb si un vin rosu din soiurile cu traditie din aceasta zona – adica o Cramposie Selectionata si un Negru de Dragasani. Asta ca sa nu mai zic ca pe viitor m-as bucura sa vad ceva mai multi producatori ca incearca sa scoate ceva din Novac sau din Negru Vartos. Revenind la Cramposia Selectionata din 2011, cuvantul definitoriu al acestui vin mi se pare ca este vioiciune – incepand de la culoarea galben-pal, trecand apoi la aromele de citrice, mar verde si para si continuand cu gustul proaspat, dominat de o aciditate vibranta, usor intepatoare. Nu corespunde intocmai cliseului vin-de-baut-rece-vara-la-terasa-cu-prietenii, dar merge perfect ca vin de duminica dup-amiaza savurat in hamac la umbra unui cires.

S-a continuat cu un cupaj foarte interesant de Pinot Gris & Feteasca Regala. Interesant, atat din punct de vedere al alegerii soiurilor – 65% Pinot Gris 2011 si 35% Feteasca Regala 2010 fermentata in barrique-uri de stejar in care s-a facut si un battonage, cat si din punct de vedere aromatic. Vinul are o culoare alba, usor sidefata – tipica pentru un vin produs din Pinot Gris, a carui boabe au o pielita de culoare roz-maroniu. Nasul e exotic: piersica si note vanilate, iar in gura aciditatea moderata, rotunda lasa un post-gost usor amarui.

Au urmat doua vinuri obtinute din Sauvignon Blanc: primul – din 2011, obinut din gros sauvignon, de pe o plantatie de vita de vie cu varsta de 30 de ani; al doilea – un Special Reserve din 2010, obtinut din petit sauvignon, de pe o plantatie de vita de vie tanara. Preferatul meu s-a dovedit a fi cel de-al doilea, ceva mai intens din punct de vedere al aromelor (ierbal-vegetale, usor lemnoase) cu un gust armonios, a carui aciditate a fost rotunjita de cele 6 luni petrecute in barrique-urile frantuzesti.

Cel mai bun vin al degustarii – din punctul meu de vedere – a fost Rose 2011, obtinut din 2/3 Cabernet Sauvignon si 1/3 Merlot. Culoarea de foaie de ceapa, nasul dominat de arome proaspete de trandafiri, zmeura, cirese de mai si gustul ce explodeaza de prospetimea fructuoasa a coacazelor rosii si a capsunelor usor acrisoare, sunt motivele pentru care cred ca acest rose e unul dintre cele mai bune rose-uri romanesti din recolta lui 2011. Chapeau bas, monsieur Ghislain!

Cel din urma vin, pe numele sau Cuvée Andrei a fost de fapt un Cabernet Sauvignon din 2010, barrique-at timp 12 luni. Observ ca a devenit un fel de moda printre proprietarii de crame din Romania ca cel mai scump vin sa poarte numele vreunuia dintre urmasii acestora. In cazul de fata Andrei e numele nepotului familiei Stoica. In ceea ce priveste denumirea de Cuvée, ea a fost aleasa pentru a scoate in evidenta faptul ca e vorba de unul dintre cele mai bune vinuri ale cramei, si nu pentru a indica faptul ca vinul este un cupaj de mai multe vinuri sau un asamblaj de mai multe soiuri de struguri. Ce m-a surprins la Cuvee Andrei e ca e un Cabernet Sauvignon care nu lasa deloc impresia tipica de Cabernet Sauvingnon: cu taninuri agresive si aciditate ridicata si aduce mai degraba cu un Pinot Noir finut si catifelat. Culoare de vin rosu proaspat, rosie-rubinie intensa, nas “frutty”: cirese, visine poate chiar si ceva mure si coacaze negre, dar fara vanilie, ciocolata, caramel sau alte influente lemnoase. Gustul e mai degraba “juicy”, cu taninuri moi si aciditate vivace, de strugure bine copt.

Concluzii? Cramposia e zglobie si imi place ca e asa, Rose-ul e excelent, dar astept cu nerabdare sa gust primul Negru de Dragasani de la Avincis.

4 comentarii. Adaugă un comentariu ↓

  1. Pingback: Degustare Agricola Stirbey @ Enoteca Millesime, Oradea | Printre Vinuri

  2. Ghislain
    June 11, 2012 @ 15:42

    Buna Bogdan!
    Astept cu nerabdare sa ne intalnim si sa degustem un rose chiar pe terasa cramei!!! 😉
    Succes!

    • Bogdan Bocşe
      June 14, 2012 @ 07:38

      Salut Ghislain! Multumesc pentru invitatie! Pe terasa Cramei Avincis s-ar putea sa ajungem mai la toamna, cand se culeg strugurii. 😉

  3. Pingback: Degustare Avincis @ Enoteca Millesime, Oradea | Printre Vinuri

Adaugă un comentariu

*

*