S-a intamplat intr-o joi. Ca mai toate degustarile organizate la Enoteca Millesime din Oradea. Doar ca de data asta n-a fost vorba de un producator venit sa-si prezinte o noua gama de vinuri proaspete, numai bune de savurat in viitorul sezon. Nu. De data asta s-a ajuns la lucruri cat se poate serioase. Pentru ca nu pot numi altfel experienta oferita de unul dintre cei mai vechi producatori de vin privati din Romania – Vinarte – venit sa predea o lectie de istorie. Cea a vinului Prince Matei.
In general, degustarile pe verticala – si in special cea de Prince Matei – sunt la fel de educative precum un masterclass tinut de vreun pretendent la titulatura de Master of Wine. De altfel nici nu m-ar mira ca in urmatorii ani degustarea verticala de Prince Matei sa ia aceasta forma. Si asta pentru ca in urma degustarii comparative a aceluiasi vin (produs din aceleasi soiuri de struguri – Merlot cu un mic adaos de Cabernet Sauvignon, cules de pe aceleasi plantatii) se pot observa atat elemente comune cat si elemente distincte, ce pot crea o imagine mai clara asupra unor notiuni mai putin evidente pana acum: influenta terroir-ului, potentialul de invechire, evolutia in timp etc. Ramane doar ca toate aceste informatii (note de degustare, asemanari si deosebiri) sa fie notate si analizate ca mai apoi sa se poata ajunge eventual si la niste concluzii. Asta ca tot vorbeam de lucruri serioase.
Din partea Vinarte au fost prezenti Sergio Faleschini – actionar, Costel Cainamisir – director comercial si Catalin Antonescu – reprezentant regional vanzari. M-am bucurat ca pe langa ceilalti membri ai clubului Enoteca Millesime, prezenti la acest eveniment, sa-l am alaturi si pe noul meu coleg, Darius, impreuna cu care am degustat, analizat si notat toate cele 12 personificari ale lui Prince Matei.
Desigur, inainte ca vinurile sa fie servite in ordine invers cronologica (incepand cu 2008 si terminand cu 1998, dar fara 2005), dl. Sergio Faleschini a reusit sa surprinda in cateva cuvinte povestea infiintarii Vinarte, facand si o prezentare a domeniilor (Starmina, Bolovanu si Villa Zorilor) si a vinurilor produse de pe aceste domenii aflate in 3 regiuni viticole diferite (Mehedinti, Samburesti, respectiv Dealu Mare). Un amanunt interesant, numele vinului Prince Matei face referire la domnitorul Matei Basarab, domnitor al Tarii Romanesti intre 1632 si 1654.
2008 – roşu aprins, vişiniu. Arome puţin închise, brusturoase/cerneloase, ceva fruct (vişine), vanilie şi piele. În gură fructul e dominat de lemn şi tanini fermi alături de o aciditate foarte bună. Mai are nevoie de maturare.
2007 – roşu cu tente cărămizii. Nas mai lemnos ca cel anterior cu note de fructe de pădure + ceva gem proaspăt de căpşuni. Gustativ e mai proaspăt ca anteriorul, cu aciditate mai ridicată. Gust foarte sec, cu puţin fruct, cu mult lemn, condimentat şi cu final amărui, uscat.
2006 – roşu cărămiziu, mai intens, dens. Miros fructat alături de vanilie şi piper. Gust intens, fructat, cu note de prune coapte şi magiun după o aerisire extensivă. Cel mai prietenos vin de până acum.
2004 – roşu cărămiziu strălucitor. Miros cam închis, de piele, tabac şi un iz caracteristic de grajd (unul curăţel de altfel). În gust, la fel, e închis, brusturos, cu puţin fruct şi cu condimente amare. Aciditatea e foarte bună. După câteva zeci de minute nasul se deschide foarte spectaculos, lăsând loc fructelor roşii, insa pierde din consistenta in gust.
2003 – cărămiziu, cam opac. Miros matur, moale, cu note gemoase-fructoase şi tente faine de lemn şi seminţe oleaginoase+ciocolată, vanilie şi vişine din vişinată. Gustul e e catifelat, cu taninuri domoale si aciditate frumos integrata.
2002 – cărămiziu închis, dar clar. Nas ierbos, vegetal, lemnos, vanilat, cernelos şi iodat. În gură e picant, cu note de piele/tabac, e extrem de dens, de extractiv. Se deschide după un timp lăsănd loc vişinelor amare şi a celor din vişinată.
2001 – culoare spectaculoasă, de vin tânăr, cu tente violet! Nas fructat – coacăze, prune, vişine – toate pe un fond de senzaţii dulci şi aciditate bună. Cu timpul apare ciocolata iar vişinile se intensifică.
2001 Magnum – culoarea este asemănătoare. Varianta magnum este mai agresivă ca cea la sticlă normală, cu tanini mai fermi. Pare mult mai tânăr decât este!
2000 – cărămiziu transparent. Nas tenebros, cu arome de piele, vanilie si ceva lemn/nuca. Gustul e catifelat cu o aciditate care a trecut testul timpului.
2000 Magnum – aceeaşi culoare, nas ceva mai intens, mai ascuţit, şi cu aciditate mai bună, ceea ce-l face mai fresh, mai palatabil decât pe cel din sticlă normală.
1999 – se simte deja o evolutie descendenta, nasul aducand mai degraba a caramel si zahar ars, in gust insa isi pastreaza foarte bine aciditatea, de coacăze roşii/strugurei
1998 – e o fantomă, cu arome de ardei roşu din borcan sau pastă de ardei uşor oxidată. În gust e mai bun ca în nas, unde bizarul ardei nu se mai simte atât de tare
2001 magnum rules!
Mie mi-a plăcut mai mult 2000 magnum. Am fost în minoritate, dar totuşi nu singurul de părerea asta. Şi 2006 a fost foarte fain… Sunt curios lui Bogdan ce i-a plăcut cel mai cel mai tare 🙂
Pingback: Degustare Avincis @ Enoteca Millesime, Oradea | Printre Vinuri
Pingback: Zece printi | Vinul din Cluj
Pingback: Prince Matei 2006, Vinarte | Printre Vinuri