Trei dintr-o lovitură: Sauvignon Blanc Nomad 2011, Rose Budureasca 2011 şi Fetească Neagră Caloian 2010

Atunci când e sărbătoare şi vinul e mai mult. Sau mă rog, de mai multe feluri.

Fiind ziua unui prieten apropiat, am zis că cel mai potrivit cadou e unul lichid ce amândurora ne place. Pentru că nu era o petrecere în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă o seară de poveşti la un pahar, am zis că mă opresc la 3 vinuri fresh, tricolore, uşor băubile, toate pe la 20 de lei sticla. Dacă aşa au şi fost, urmează să aflaţi în cele ce urmează. Însă, am învăţat un lucru şi de această dată: dacă vrei să dăruieşti sau să-i “arăţi” cuiva un vin, arată-i un vin pe care l-ai mai băut şi ştii cum e, altfel poţi avea surprize. Să le vedem, pe rând, în ordinea firească a servirii:

Sauvignon Blanc Nomad 2011, Rose Budureasca demisec 2011, Fetească Neagră Caloian 2010

Sauvignon Blanc Nomad 2011, produs de Aurelia Vişinescu, s-a prezentat cu o culoare gălbuie cu uşoare reflexe verzui şi parcă nu era perfect limpede, dar nici ceva de îngrijorat. Orice urmă de îngrijorare a dispărut când l-am oflactat – nici urmă de defect sau de izuri de drojdii. În schimb, mi s-a părut destul de tipic, floral-fructat-tonic, cu note de mere verzi, agrişe, iarbă proaspăt cosită, fân, limetă cu un discret iz de busuioc sau în orice caz ceva lemnos-parfumat. Atacul e dulceag, iar aciditatea este foarte bine susţinută până la final când nişte note plăcute amărui (migdale) rămân mult timp pe palatin. Alcoolul se simte destul de tare (14%) în corpul light spre mediu al vinului, chiar şi dacă e bine răcit. De fapt, cam ăsta e defectul principal al acestui vin, noroc cu aciditatea şprinţară! Retronazal se simt din nou agrişele, apoi piersicile şi corcoduşele semicoapte cu nişte note tonice, de citrice (limetă & grapefruit pe final).

Un vin simplu, direct, sec, proaspăt, dar nu de băut când e prea cald. Poate ar fi fost mai nimerit să fie vinificat în demisec, caz în care şi o jumătate de grad alcoolic în minus l-ar fi echilibrat. 19 lei.

Rose Budureasca eticheta albă 2011 este varianta de rose pentru retail al celor de la Bucureasca. George Mitea a scris deja despre varianta pentru HoReCa. Vinul e de un roz intens, strălucitor, foarte aprins, când cu accente cărămizii, când de fuchsia, în funcţie de unghi şi lumină. Nasul mi s-a părut foarte agreabil, o explozie de căpşuni coapte, frăguţe şi zmeură, toate învăluite de un ton lactic – parcă aş avea în faţă un iaurt cu fructe! În gură nu dezamăgeşte, dimpotrivă se prezintă ca o bombă fructată, dulceag şi cu o aciditate care contrabalansează perfect restul de zahăr (ai putea jura că e sec). Finalul este sec, tonic. Aromatic, revin căpşunile şi în general fructele roşii, proaspete, merişoarele (cranberry), toate conducând spre un final tonic, uşor taninos, lactic şi alcoolic (e destul de tare – 13,5%). Ca iz, alcoolul nu se simte, dar îl simţi cald în gură.

Un vin fain, nu neapărat popular, dar prietenos, de cursă lungă, cu acel “maiadă”. L-aş situa ca stil undeva între Rose Frunza 2011 şi Rose Caloian 2011. Împrumută câte ceva de la fiecare. 19 lei.

Feteasca Neagră Caloian 2010, produsă de Crama Oprişor, am cumpărat-o cu încredere sperând că se va prezenta într-un mod asemănător cu Cabernetul din acelaşi an degustat cu ocazia sărbătoririi a doi ani Printre Vinuri. Din păcate n-a fost chiar aşa… Culoarea e de un roşu cărămiziu cu tente rubinii, foarte deschis, de vezi în mijlocul paharului oricât ar fi el de plin. Olfactiv se anunţă light şi condimentat cu arome de prune, cireşe, vişine şi multă vanilie şi piper. După o aerare extensivă se simt arome puternice de magiun. Atacul e uşor dulceag, acompaniat de o aciditate moderată, cam apos şi fără corp cu tanini medii pe final. Categoric nu e stilul meu de vin – mă aştepam să semene mai tare cu Cabernet Sauvignonul: intens, fructat cu doar o idee de vanilie pe fundal. Aromatic domină piperul pe un fond subţire de cireşe coapte, eventual vişine. Se simte şi vanilia. Un vin uşor, simpluţ, fără corp, ce din punctul meu de vedere lasă de dorit. Nu ştiu, e posibil ca stilul acesta de vin roşu să fie apreciat. Pentru cine apreciază stilul, e un vin corect – se simte fructul, alcoolul (13,5%) nu iese în faţă, dar e prea multă vanilie şi piper. 21 lei.

Sauvignon Blanc Nomad 2011, Rose Budureasca demisec 2011, Fetească Neagră Caloian 2010

Bunul meu prieten apreciază vinurile mai intense, mai corpolente şi eu tind să-i împărtăşesc gusturile, însă de pe contraetichetă nu aş fi putut niciodată să ghicesc ce stil de vin are să fie acesta. Până la urmă totul e o chestie de aşteptări.

Dacă mai mulţi producători de vin din ţară ar lua exemplul celor de la Cramele Recaş, care pe contraetichetele gamei Castel Huniade au note de degustare fidele, corecte, scrise într-un limbaj profesional, consumatorii s-ar putea orienta mai uşor la raft şi ar putea alege vinurile care le sunt pe plac. Cred că toată lumea ar avea de câştigat din asta.

2 comentarii. Adaugă un comentariu ↓

  1. Pingback: Două Shiraz-uri din Argentina | Printre Vinuri

  2. Pingback: Fetească Neagră Caloian 2011, Crama Oprişor | Printre Vinuri

Adaugă un comentariu

*

*