Cabernet Sauvignon “Eticheta Rosie” de la Crama Oprisor e un vin despre care spun mereu ca e lansat prea devreme, ca este inca crud, ca ar mai fi putut ramane sa se rotunjeasca in sticla pentru inca sa zicem 6 luni. Dar distribuitorii si vanzatorii isi fac treaba, piata il absoarbe – sunt cam 10.000 / 15.000 de sticle in fiecare an si inainte sa iti dai seama se termina… Cabernet Sauvinon “Eticheta Rosie” e un vin premium despre care spun mereu in momentul in care e lansat ca are potential de invechire, ca va evolua interesant peste cativa ani, ca isi va slefui caracterul in timp. Dar nu am apucat niciodata sa-l degust dupa un interval considerabil de ani. Pana acum.
Am deschis sticla de Cabernet Sauvignon 2009 si mi-am turnat un pahar pana cand nivelul din sticla a ajuns in dreptul umerilor, dupa care i-am pus inapoi dopul (DIAM 5) si am lasat-o asa pana a doua zi. In total aproximativ 24 de ore. Cred ca am mai pomenit de metoda asta de aerisire a vinurilor rosii, pe care am inceput sa o folosesc tot mai des in ultima vreme, in detrimentul decantorului si care imi place mai mult. Asadar, dupa o aerisire destul de serioasa, dar nu brutala, iata cum s-a prezentat vinul.
Nas frumos, complex, dispus pe mai multe straturi care se intrepatrund: fruct proaspat – coacaze, afine, visine amare; fruct usor over-riped – mure, cirese; condimente dulci – scortisoara, cacao, vanilie. Gustativ e in mare forma, aciditatea si taninurile sunt cat se poate de prezente, la fel ca si componenta acea picanta, spicy, sesizabila in orice Cabernet Sauvignon de Oprisor. Mi-ar fi placut un corp mai bine reliefat si o profunzime mai mare in partea de mijloc a gustului pentru a integra structura rigida pe care vinul o are. Dar e totusi un Oprisor, nu un Samburesti sau un Dealu Mare. Finish lung, condimentat. Overall, vinul se tine bine, ar putea s-o mai duca poate inca vreo 3-4 ani, dupa care probabil ca va incepe declinul.
Nu sunt singurul curios care vrea sa vada daca intr-adevar aceasta “eticheta” are un potential real de invechire la sticla. In luna martie, cuplul Cazan & Grozea au organizat o degustare verticala de Cabernet Sauvignon “Eticheta Rosie” din 6 ani consecutivi diferiti: 2007-2012. Pacat ca in calitate de organizatori n-au apucat sa noteze si sa publice notele de degustare ale vinurilor. As fi curios de impresiile lor…
Pingback: Verticala 2008-2013 Cabernet Sauvignon Eticheta Rosie, Crama Oprisor | Printre Vinuri