In cadrul unei intalniri organizate cu cateva zile in urma la Enoteca Millesime, am avut ocazia sa degust o serie de vinuri aparute relativ recent pe piata. De data aceasta a fost vorba de 3 vinuri, ce alcatuiesc gama Colocviu, vinurile fiind produse de Casa de vinuri Cotnari.
Asemeni vinurilor din gama Domenii Cotnari si vinurile din gama Coloviu au fost lansate tot la Goodwine in primavara acestui an. Eu atunci m-am intalnit prima oara cu ele. Doar ca atunci gama se numea Simpozion. Problema era ca numele Symposion era deja inregistrat la OSIM de catre Vifrana (aka Crama Francu). Din cate am auzit, instanta ar fi fost solicitata sa se pronunte pentru a rezolva situatia creata… In fine, sase luni mai tarziu vinurile (re)apar, de data asta sub numele de Colocviu.
Cele trei vinuri, pe langa denumirea soiurilor din care au fost obtinute au fost botezate si cu denumirile a trei orase: Atena, Roma si Moscova. Ok, am inteles ca Atena si Roma au legatura cu Lumea Antica si cu simposioanele sau colocviile grecilor sau latinilor dar de unde si pana unde li s-a alaturat Moscova? Cred ca doar din ratiuni comerciale, ca viitoare destinatie a vinurilor… Si, la fel ca si in cazul gamei Domenii Cotnari si etichetele vinurilor din gama Colocviu contin o serie de texte / citate de care cred ca nu era nevoie.
Feteasca Alba 2011, Colocviu la Atena
Nas explosiv, de Lume Noua, cu multe fructe exotice de parca in pahar as fi avut o salata de fructe. Gustul e proaspat, cu aciditate echilibrata, in plus se simte si o anumita rotunjime, ce da impresia unui corp mediu. O data inghitit, vinul lasa in urma o prospetime citrica. E o Feteasca Alba new world, mult mai bine echilibrata gustativ decat cea din gama Domenii Cotnari.
Grasa de Cotnari 2011, Colocviu la Moscova
Nasul se deschide destul de greu si nu e foarte vocal in exprimare, totusi se disting niste note aromate – ceva fructe dulci si miere. Mi-l aminteam totusi ceva mai expresiv. Gustul e frumos, delicat, proaspat, cu aciditate placuta, citrica. Nu stiu daca cineva si-a imaginat ca o sa ajungem sa traim zilele in care o sa gustam o Grasa de Cotnari vinificata sec. Partea buna e ca experimentul asta, creat mai mult dintr-o ambitie de a demonstra ca se poate crea o Grasa seaca, a iesit multumitor.
Tamaioasa Romaneasca 2011, Colocviu la Roma
Nasul a etalat o aroma curata de busuioc italian proaspat si menta care a persistat vreme de cateva minute bune pana cand vinul a mai luat cateva grade. Dupa care s-a deschis treptat etaland toate acele arome tipice de Tamaioasa Romaneasca: trandafiri, putin lychee, iasomie, miere de salcam, pastrand in subsidiar acea nota proaspata de busuioc. Gustul e proaspat, citric, fructuos cu o aciditate foarte bine evindentiata care umple palatul, ca mai apoi sa lasa o eleganta impresie amaruie in post-gust. Cu siguranta una dintre cele mai bune Tamaioase Romanesti moderne, vinificate in sec, pe care le-am baut pana acum.
Preturile la care se gasesc vinurile din gama Colocviu in magazine de specialitate se ridica la 49 de lei. E adevarat ca in compartie cu vinurile din gama Domenii Cotnari, cele din gama Colocviu sunt mult mai atent lucrate, dar chiar si asa, consider ca sunt mult supra-evaluate ca pret.
Am testat si eu Grasa de Cotnari 2011, Colocviu la Moscova. Desi reticent, nu mi-a displacut deloc. Catifelat, acrisor, dar cam apos.
E prima Grasa de Cotnari vinificata in sec, nu prea stii la ce sa te astepti de la soiul asta aromat in varianta asta, si cred ca nici cei care l-au vinificat nu au avut o tinta foarte precisa cu el. Ca prim experiment il consider reusit, o sa vedem cum se vor prezenta si celelalte variante din anii urmatori. Pe viitor as fi curios sa vad cum arata un cupaj sec – poate chiar “celebrul” cupaj de Cotnari, facut din Francusa, Grasa si Feteasca.
Buna ziua,
in primul rand voi incepe prin a va multumi pentru timpul acordat degustarii vinurilor noastre; in al doilea rand as dori sa clarific aspectul SIMPOZION -> COLOCVIU: dupa editia de primavara a targului GoodWine unde au fost lansate gamele de vinuri ale Casei de Vinuri Cotnari (Cotnari DOMENII si Simpozion), am aflat de existenta inregistrarii la OSIM a unui nume apropiat (Symposium), neutilizat nici pana in acel moment, nici pana acum; din cauza acestui fapt am hotarat sa renuntam la Simpozion, dar sa mentinem ideea de comunicare pentru vinurile gamei; de aici a aparut COLOCVIU…; in al treilea rand (dar nu in ultimul) ne bucuram ca vinurile din gama COLOCVIU s-au bucurat de aprecierea dvs, mai ales daca luam in calcul faptul ca este prima data cand ele au fost vinificate astfel, de un vinificator tanar, pe care veti avea ocazia sa il cunoasteti cu ocazia prezentarii vinurilor, saptamana aceasta la Oradea (Enoteca Millesime).
D-le Catalin Avasalcei, va multumesc pentru comentariu edificator si astept sa ne intalnim intr-una dintre zilele de joi sau vineri la Enoteca Millesime.
Pingback: Colocviu cu vinurile Domenii Cotnari @ Enoteca Millesime, Oradea | Printre Vinuri