Gitton @ Restaurant Graf, Oradea

Sunt intr-un taxi, in drum spre Restaurantul Graf din Oradea. In timp ce masina traverseaza una dintre cele mai aglomerate artere ale orasului, gandul imi fuge la lista de vinuri propuse spre degustare. Dar parca toate denumirile vinurilor graviteaza in jurului unui singur cuvant: “tipicitate”. De fiecare data cand vine vorba de tipicitatea vinurilor obtinute din soiurile “internationale” ma intreb daca intr-adevar acele arome si caracteristici despre care am citit ca ar fi tipice soiurilor se vor regasi intradevar si in vinurile obtinute din zonele originare ale acestora. Practic, daca vrei sa stii ce gust si arome se gasesc intr-un Sauvignon Blanc tipic trebuie sa incerci un Sancerre sau un Pouilly-Fume. Iar asta urma de altfel sa se si intample.

Seara de miercuri, 30 mai, a fost dedicata degustarii si asocierii mai multor vinuri produse de catre casa Gitton Père & Fils – ce detine plantatii in renumitele regiuni viticole frantuzesti Sancerre si Pouilly-Fume, cu o serie de preparate culinare gatite in bucataria Restaurantului Graf. “Un regal de Sauvignon Blanc” cum probabil ar fi titrat vreun ziarist local. Ce a facut insa ca respectiva seara sa fie cu adevarat un eveniment unic a fost faptul ca prezentarea a fost sustinuta chiar de catre proprietarul Pascal Gitton, venit special la Oradea pentru aceasta cina.

Si tot special pentru aceasta cina a venit la Oradea si Vali Ceafalau, redactor al revistei Vinul.ro, pe care m-am bucurat sa-l revad si cu care am si apucat sa stau la taclale pe finalul serii.

Probabil ca va intrebati deja care e treaba cu acest Gitton. Ei bine, domeniul familial Gitton a fost infiintat in 1945 de catre Marcel Gitton prin cumpararea a mai putin de jumate de hectar in zona Sancerre. Treptat, domeniul s-a extins fiind cumparate parcele atat in Sancerre si in regiunea vecina Pouilly, in Côteaux du Giennois, dar si la est de Bordeaux in Côtes de Duras. Azi, fiul sau, Pascal Gitton duce mai departe traditia promovand vinurile din Sancerre si Pouilly-Fume in marile orase ale lumii – printre care si Oradea.

Inainte de a trece la notele de degustare trebuie sa punctez un amanunt foarte important in ceea ce priveste filosofia vinurilor produse de Pascal Gitton. Fiecare plai plantat cu vita de vie se vinifica separat indiferent de suprafata, vinul purtand numele plaiului respectiv – Les RomainsLes Montachins, Les Pechignolles etc. Pentru fiecare din aceste vinuri sunt concepte etichete individuale. In plus, m-a surprins placut sa gasesc toate informatiile cu privire la natura solului, varsta vitei de vie, modul de recoltare si modalitatile de fermentare pentu fiecare dintre aceste vinuri.

Am deschis seara cu un spumant obtinut din Semillon: St Agouant 1999. Acest blanc-de-blancs brut realizat dupa metoda traditionala s-a prezentat cu o culoare galben-pai, din pahar itindu-se usoare note de drojdie, urmate de citrice, pulpa de piersica, mar golden bine copt si corcoduse. Gustul e proaspat, cu atingeri matasoase care mangaie palatul, lasand in gura o senzatie de plinatate.

Primul vin linistit al serii – un Sancerre Les Romains 2009 a fost asociat cu un carpaccio de caracatita cu fenicul în cuib de salata valeriana, parfumat cu vinegreta de ulei de masline si marar. Un starter mediteranean excelent. In ceea ce priveste vinul, acesta a fost fermentat si invechit pentru o perioada de 9-10 luni in butoaie de stejar de 600 l, lucru care se vede atat in culoarea galben-aurie intensa cu tente verzui, cat si in aromele ceva mai greoaie, mieroase, usor vanilate, care parca poarta amprenta oxidarii. 

A urmat un soufflé de vinete cu gorgonzola, piure din rosii uscate si busuioc completat cu un Pouilly Fumé Les Pechignolles 2009. A fost singurul vin al serii obtinut din struguri culesi de pe plantatiile aflate in Pouilly-Fumé. In nas se simte intr-adevar acel fumé (care nu miroase a lemn ars ci a piatra de cremene, praf de pusca, sulf ars), gustul e mineral chiar usor condimentat – piper verde, cu aciditatea destul de ridicata ce se stinge intr-o nota usor amaruie. E un Sauvignon Blanc aparte, cu arome ceva mai ciudate, nu pe gustul tuturor.

Urmatorul vin servit, un Sancerre Les Montachins 2009 a venit alaturi de o portie de scoici Saint Jacques la tigaie, sos de citrice si risotto cu ghimbir si lamâie. Scoicile si sosul au fost excelente, in schimb risotto-ul n-a avut consistenta dorita. Vinul de o culoare galben-verzui a iesit in fata cu arome floral-ierbale mult mai evidente. In gust, se simt aromele vegetale, ierbale, de lucerna, trifoi si flori de camp sustinute de o aciditatea vibranta. Mare parte din Sauvignon Blanc-urile romanesti seamana cu acesta.

Medalionul de vita cu garnitura personalizata (mousse de morcovi la cuptor si para înabusita în vin de Sancerre) a primit o replica pe masura din partea unui vin alb: Sancerre Xelis 2005. De departe cel mai apreciat vin al serii, acesta provine de pe plantatiile cu vita de vie cu radacini adanc infipte in straturile de silex din arealul Sancerre. Dupa ce a fermentat in butoaie de stejar de 600 l vinul a evoluat foarte frumos la sticla, etaland un buchet elegant de fructe confiate si miere de salcam, gustul armonios pastrand inca vie o aciditate usor citrica foarte frumos balansata.

Cand credeam ca am ajuns desert ni s-a adus un piept de rata aromatizat în sos de vin rosu cu stafide si seminte de pin, turnulet de cartofi si spanac langa care a fost propus un Malbec 2005, Cotes de Duras. Malbec-ul de la est de Bordeaux s-a dovedit a fi un vin rosu destul de inchis ca si arome dar si ca si gust, astringenta fiind mult prea ridicata pentru fragezimea pieptului de rata din farfurie.

Intr-un final a venit si desertul: o tarta cu mere, sos de vanilie si înghetata de casa cu scortisoara langa care a fost servit un pahar din spumatul din deschidere – St Agouant 1999.

Adaugă un comentariu

*

*