Treaba asta se intampla in urma cu vreo luna in Aeroportul din Memmingen, Germania. Ma intorceam din #Auskia, alaturi de o gasca de bloggeri romani care s-au dus in Tirol sa schieze timp de 6 zile, pana nu i-au mai tinut genunchii. Si chiar si asa tot n-au ajuns sa coboare pe toate partiile de ski existente. Asadar, eram la aeroport, trecusem de check-in si pentru ca nu imi cheltuisem toti banii de buzunar pe vinurile austriece obtinute din Grüner Veltliner, Zweigelt si Blaufränkisch si nici pe bere nefiltrata, m-am oprit in magazinul duty-free al aeroportului sa inspectez raftul cu vinuri nemtesti. Oferta era una destul de tentanta asa ca dupa ce cateva etichete “dulci” de la celebrul Dr. Loosen mi-au facut cu ochiul, intr-un final am pus mana pe un Riesling din 2012, de la Weingut Robert Weil.
Cei familiarizati cu vinurile nemtesti si cu sistemul lor complicat de clasificare al vinurilor stiu ca cele mai bune crame din Germania (sau oricum mare parte dintre ele) sunt reunite intr-o organizatie: Verband Deutscher Prädikats – und Qualitätsweingüter, sau pe scurt VDP. Aceasta organizatie impune o serie de reguli si clasificari ce trebuie adoptate de membrii sai, pentru a se putea numara printre producatorii celor mai bune vinuri nemtesti. In principiu, aceste clasificari se fac in functie de “reputatia” plaiului viticol si de capacitatea sa de a produce strugurii “perfecti”. Adica e un sistem terroir-driven, cum ar spune englezii. Dupa cum cred ca ati intuit, Weingut Robert Weil face parte din aceasta organizatie. Pentru a putea fi recunoscuti de catre consumatori, toti membrii VDP si-au inscriptionat pe capisonul sticlei sau pe contra-eticheta, simbolul VDP: o acvila cu un ciorchine de struguri. Si desigur, nici aici Weingut Robert Weil nu face exceptie.
In ceea ce priveste Rieslingul cumparat de mine, el provine din Rheingau, iar conform clasificarii VDP e vorba de un Gutswein – aceasta fiind cea mai de jos treapta a clasificarii si in care sunt incluse vinurile obtinute de pe suprafete adiacente parcelelor (sau plaiurilor viticole) clasificate ca fiind de rang I (Erste Lage) si rang superior (Grosse Lage).
Dar, indeajuns cu denumirile si clasificarile… Am deschis vinul intr-o zi de sambata, dupa ce stabilisem deja ca la masa principala a zilei vom servi caracatita pe care tocmai o cumparaseram din Metro. Si da, zilele astea o sa va povestesc si cu am pregatit caracatita. Deocamdata insa, despre vin. In pahar, a etalat o culoare abia perceptibila, transparenta, cu vagi irizatii verzui. Nas curat, cu mult fruct copt, in prim plan aflandu-se lamaile coapte, urmate de piersici si cateva note de fructe tropicale. Gustul e proaspat, cu aciditate citrica, foarte frumos conturata, savuroasa, completata pe final de o tenta minerala, usor sarata. Un Riesling proaspat, care a completat cu succes caracatica pregatita dupa o reteta de-a lui Jamie Oliver.
Daca imi amintesc bine, in duty-free-ul aeroportului din Memmingen a costat undeva pe la 12 euro.
Pingback: Caracatita frageda – octopussy style | Printre Vinuri