Pe langa vizitarea producatorilor de vinuri de talie mare si mijlocie, unul din scopurile turei #WinesofTransylvania a fost acela de a ajunge la acei producatori mici, ale caror vinuri se gasesc cu greu chiar si in magazinele de specialitate. Din pacate nu ne-am putut sincroniza calendarele cu toti cei pe care doream sa-i vizitam, astfel incat n-am apucat sa le trecem pragul urmatorilor inscrisi pe lista: Crama Takacs din Aiud, Dorel Popa din Blaj, Famila Petru din Tarnaveni sau Viile Culpiului din Culpiu. Data viitoare! Totusi am reusit sa ajungem la doua crame mici din judetul Alba: Crama Casa Apoulon din Bucerdea Vinoasa si Crama Telna din Telna. Amandoua in cea de-a treia zi de #WinesofTransylvania.
Ca sa lamurim un pic lucrurile, Crama Casa Apoulon nu e un producator de vinuri. Crama Casa Apoulon e un spatiu multi-functional, foarte frumos amenajat, care gazduieste “Expoziţia permanentă de viticultură şi vinuri îmbuteliate din judeţul Alba”, fiind un loc in care micii producatori de vinuri din Bucerdea Vinoasa organizeaza diferite evenimente – in principiu degustari de vinuri. Altfel, e o constructie semi-ingropata, cu bolta din piatra si caramida, cu o vechime de peste 100 de ani, situata in localitatea Bucerdea Vinoasa la nr. 303. Ne-am intalnit aici cu Zoltan, care si-a rupt o ora din timpul sau sa ne povesteasca de ce comunitatea din Bucerdea Vinoasa e una aparte, ce fel de activitati organizeaza Asociatia Tradition Group si care sunt problemele de care se lovesc micii producatori de vinuri din Bucerdea Vinoasa si din localitatile invecinate.
Am sa incerc sa condensez toata discutia pe care am avut-o cu Zoltan la cateva idei. In primul rand, comunitatea din Bucerdea Vinoasa a inteles ca obiceiurile si traditiile pe care ei inca le pastreaza pot deveni un produs turistic ce poate fi vandut mai ales strainilor – cu alte cuvinte au inteles ca exista turisti dispusi sa dea bani ca sa ia parte (pasiv sau activ) la obiceiurile lor. Cununa graului e un astfel de obicei care strange anual in sat cateva sute de participanti, iar culesul strugurilor va fi transformat in anii ce urmeaza intr-un eveniment care sa aduca in sat si mai multi turisiti. Poate nu vi se pare cuvenita formularea aceasta in care un obicei / o traditie = produs tursitic, dar pentru a mentine pe linie de plutire “viata satului” sau “viata la tara” asa cum am experimentat-o unii dintre noi, ea trebuie impachetata frumos si vanduta. Iar cei de la Asociatia Tradition Group asta incearca sa faca.
In ceea ce priveste micii producatori de vinuri din judetul Alba, acestia beneficiaza de tutela unei oganizatii la nivel judetean (coordonata de Consiliul Judetean Alba) denumita Tara Vinului. Intr-adevar respectiva organizatie ar putea sa faca mult mai multe pentru acesti mici producatori, iar pentru inceput cred ca ar fi binevenita semnalizarea rutiera a proiectului “Drumul Vinului” dinspre drumurile nationale / europene ce traverseaza judetul Alba. Din pacate nici unul dintre acesti mici producatori nu isi comercializeaza vinurile in alta parte decat in propria curte. La Crama Casa Apoulon vinurile acestora sunt expuse doar cu titlu de prezentare si nu in scop comercial, asa ca cine vrea sa le incerce si sa le cumpere trebuie sa mearga la respectivul producator. Datele de contact a o parte din producatori mici si foarte mici din judetul Alba se gasesc pe taravinului.ro, insa pe cei mai multi ii veti descoperi in satele de la poalele muntilor Trascaului, sau pe Tarnave, avand afisata la strada o firma din lemn ce imita un butoi.
Ne propusesem, atunci cand am facut traseul pentru tura #WinesofTransylvania sa vizitam pe langa crame mai mari sau mai mici si bisericile fortificate, castelele, conacele sau cetatile ce ne-or iesi in cale. Pentru ca pana la urma pentru asta e cunoscuta Transilvania. Daca acestea functioneaza ca restaurante, hoteluri, pensiuni si de ce nu crame, cu atat mai bine. In acest sens, imi doream neaparat sa ajung la Crama Telna, despre care stiam ca foloseste pivnita si anexele conacului Teleki din localitatea Telna, comuna Ighiu.
Crama Telna, exploateaza in jur de 60 ha de vita-de-vie, plantate exclusiv cu soiuri albe: Feteasca Regala, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel si mai nou Neuburger. Majoritatea plantatiilor de vita-de-vie se afla pe terasele dealurilor de pe raza satelor Telna si Cricau, unele dintre ele ajungand la 600 m altitudine. Sunt probabil viile plantate la cea mai mare altitudine din tara. Toate lucrarile in vie, datorita sistemului de plantare pe terase, se desfasoara manual.
The Teleki mansion with its U shaped cellar, where Crama Telna is located was built in 1784. #WinesofTransylvania A photo posted by Bogdan Bocse (@printrevinuri) on
Ne-a intampinat Alexandru Borcea, vinificatorul cramei care ne-a facut turul pivinitei. Pivinita Cramei Telna e intr-adevar o pivinita deosebita, pe care merita sa o vizitati, chiar daca nu sunteti pasionat de vinuri – sapata in deal pe la sfarsitul secolului 18 (1784 e anul inscris pe frontspiciu, deasupra intrarii), de catre contele Joszef Teleki, are forma unei potcoave (cu 2 intrari), masurand peste 100 m lungime. Inautru se odihnesc mai multe budane vechi de lemn, nefolosite in prezent, dar care contribuie la atmosfera pitoreasca “de poveste”. Altfel, vinificarea si pastrarea vinurilor are loc in vase de inox si fibra de sticla, o buna parte din vinurile produse aici fiind comercializate la vrac, existand desigur si varianta de vinuri imbuteliate / etichetate.
Din cate am inteles de la domnul Borcea, crama se afla in proprietatea celor care detin Fares din Orastie – probabil cel mai cunoscut brand romanesc de ceaiuri, care din cate am observat nu au pretentii foarte mari de la aceasta “mica afacere”, dar pe de alta parte nici nu au pompat in ea milioane de euro. Totusi, investitii s-au facut, in special in ceea ce priveste reconditionarea, refacerea si extinderea cladirilor anexe pivnitei. Nu stiu daca si conacul Teleki, aflat in vecinatate, ce in prezent functioneaza ca pensiune se afla tot in proprietatea lor.
Dintre vinurile degustate la Crama Telna direct din vas, mi-a atras atentia in mod placut o Feteasca Regala foarte crispy, iar din cele imbuteliate Sauvignonul Blanc se numara printre cele mai interesante din cate am gustat in acest periplu in Transilvania.
Si aici tot despre ei: http://vinuldincluj.com/2013/12/01/terra-vinorum/