E perioada aceea a anului: obiective, planuri, previziuni, grafice. Asa ca am facut o lista cu ce cred eu ca se va intampla in 2014 in industria vinului din Romania.
In primul rand, 2014 va marca aparitia unor producatori noi (avand in exploatare suprafete maricele – pana in 150-200 ha), din regiuni mai putin consacrate, unde existau deocamdata producatori mici. Vorbesc aici de zona de vest – judetele Arad si Satu-Mare. Cateva nume noi vor mai aparea si in Dealu Mare, daca nu in acest an, atunci probabil anul viitor.
Vor aparea tot mai multe vinuri din vitele de vie plantate cu fonduri europene in ultimii ani, avand in vedere ca absorbtia de fonduri pe acest domeniu a fost de 100%. Adica aproximativ 60 de milioane de litri de vin in plus. Si se vorbea la sfarsitul lui 2013 de faptul ca s-ar putea sa ramanem fara vin? Vinul vine atat de la producatorii noi (in consecinta etichete noi) dar si de la mai multi producatori existenti (etichete noi si/sau cresterea de unitati la etichetele deja existente). Ceea ce va duce la un excedent de vin romanesc pe piata interna, care nu va putea fi absorbit de catre consumatorii din Romania. Prima consecinta ar fi scaderea preturilor la aproape toate gamele (sau cel putin asta speram cu totii), poate nu chiar in prima jumatate a acestui an, dar cel tarziu in al treilea trimestru ma astept sa se intample acest lucru. O a doua consecinta, intuita deja cativa producatori ar fi orientarea spre pietele externe si abordarea acestora cu vinuri corecte, proaspete, avand un raport calitate-pret foarte bun. Aici insa e mult de lucru si rezultatele se vor vedea pe termen lung: construirea unei reputatii, consolidarea unei pozitii pe piata – toate lucrurile astea care au legatura cu brandul de tara si imaginea Romaniei.
Lanturile de magazine vor avea un rol foarte important in partea de distributie in anul si in anii care urmeaza. In primul rand pentru ca vor diversifica si vor practica preturi tot mai mici in ce priveste importurile de vin din tari precum Spania, Franta si Italia. Asa ca stocurile ramase in magazinele aflate in alte tari europene vor umple rafturile din Romania. Apoi, pusi in situatia de a distribui foarte mult vin romanesc, vor putea pretinde cresterea taxelor de listare si a discounturilor de la producatorii romani. Ca raspuns la aceasta miscare producatorii vor incerca probabil sa-si creeze (sau sa-si extinda) propria retea de distributie sau sa faca diverse promotii prin care sa incurajeze vanzarile in mod direct.
E foarte posibil sa asistam la intrarea unui jucator nou in randul vanzatorilor de vinuri on-line si ma refer aici la emag.ro, care ar putea urma modelul celor de la amazon.com, de a-si largi constant portofoliul de produse comercializate, ajungand si la vin. Avantajul pe care emag.ro sau alte magazine acest fel l-ar putea avea in fata competitorilor sai ar fi costurile mai mici de transport si expunerea (nr. de vizitatori). Pe termen lung insa, ma astept ca lanturile de magazine sa acapareze si comertul on-line pentru vinuri dupa modelul Wine by the case, implementat deja de cei de la TESCO.
Nu in ultimul rand, ma astept sa vedem si cateva tranzactii din partea celor care au crezut ca vinul e o afacere pe termen scurt: plantatii + crame nou infiintate (cu fonduri nerambursabile) vandute la pachet unor investitori straini (sa zicem, chinezi?).
In consecinta, 2014 va fi anul in care producatorii romani de vinuri vor realiza ca “a vinde”, e cel putin la fel de important cu “a produce”.
Corect!!! cred ca va fi la noi o suprproductie…Phil Cox spunea intr-un comentariu ca vor intre pe rod inca 30 000 hectare din replantari ce vor produce cat 90 000 de hectare de vie batrana…Acum cand vor vedea ca urca stocurile vor fi nevoiti sa faca doua lucruri: sa scada preturile sau sa mearga la export, dar la export trebuie sa fii ai o calitate si un pret adecvat ca altfel te zboara tari gen Chile. Exportul daca se va face in China acolo nu vor fi mari cerere de calitate ci doar de cantitate.. In tara citeam ca Intervitt-ul lui Ioan Nicolae are peste 300 hectare in zona Zimnicea,..(terasele Dunarii).
Nu stiu cum vom sta la consum pentrru ca ce a fost in 2008 este greu sa se mai repete daca nu creste nivelul de trai…deja in Spania au ajuns sa consume sub noi http://www.wineinstitute.org/files/World_Per_Capita_Consumption_by_Country_2011.pdf
Foarte bun exemplu cu emag-ul…Eu as face ca la orice comanda de peste 100 de lei sa primesti o sticla de vin corespunzatoare valorii comenzii…si vinul sa fie romanesc ca sa nu dam de lucru la altii…
– producatori noi au aparut
– preturile nu au scazut
– emag vinde vin pentru mega image la un pret mare
– producatorii autohtoni – nu toti – nu s-au desteptat
– eu “consumatorul necizelat’ am inceput sa-mi iau vin din alte tari. stiu ca pe producatorul autohton il doare-n cot de mine dar am un singur lucru sa-i spun: daca in 2015 nu o sa-ti dai 2 perechi de palme eu am sa abandonez vinul romanesc. pot sa-mi trec la vinul zilei un Purcari de 33 de lei si cand am chef de un vin bun sa-mi iau Un brunello la 30 de euro, un rosso la 10-12 euro si am sa uit ca se face vin la mine-n tara. te cred pe cuvant ca faci vin ‘premium’ , dar sa ma crezi cand iti spun ca banii mei nu o sa mai ajunga la tine ! si-ti spun foarte sincer ca beau, nu gluma 🙂 am curaj sa fac pariu ca nu o sa va reveniti in timp util !