In urma cu o saptamana citeam in cadrul unui articol scris de Eric Asimov in New York Times o intamplare pe care a auzit-o si el de la mai multi vinifcatori francezi. Acestia povesteau cu mandrie rezultatul unei cine sau a unei degustari in care erau servite vinurile lor mai modeste alaturi de alte vinuri mult mai complexe si mai scumpe ale altor producatori. Daca la inceput toata lumea era incantata de vinurile scumpe, la finalul cinei constatau ca aceste sticle erau inca pe trei sferturi pline, in timp ce cele mai ieftine se golisera, ba mai mult mesenii cerusera deja sa fie deschisa o a doua sticla. Intamplarea e notorie printre producatorii de vin cu pretentii mai mici si e livrata de fiecare data celor ce intentioneaza sa le cumpere vinul.
Ce incercau de fapt acesti vinificatori sa evindentieze e o caracteristica foarte importanta a vinurilor lor. Chiar daca la prima vedere acestea nu impresioneaza printr-o complexitate debordanta, aveau in schimb avantajul de a se face placute prin prospetime, vigoare si energie. Nu obosesc nasul sau palatul prin arome ultra-extractive, prin avalanse de taninuri sau aciditate taioasa. Nu spun povesti intortocheate si nici nu incearca sa te dea pe spate prin concepte moderne. Dar asta nu inseamna ca nu au personalitate…
Acuma sa nu creada cineva ca am vreun dinte impotriva creatiilor enologice, a vinurilor cu o mare concentratie aromatica care evolueaza de la ora la alta, sau a celor care uneori au nevoie sa stea la aerisit chiar si o zi intreaga pentru a fi apreciate. Ba chiar dimpotriva, le apreciez si le inteleg rostul, mai mult, cred ca merita sa vie savurate in tihna, in vreo dup-amiaza lenesa de duminica. M-am gandit la un moment dat sa le dedic o categorie – poate si de dragul denumirii vechiului blog – Vinul de Duminica. Insa aceste vinuri de Duminica sunt egoiste si tind sa devina obositoare.
Revenind la vinurile de toate zilele, am reusit sa descopar cateva vinuri de care sa ma bucur, o data ajuns acasa de la munca, fara sa ma gandesc la cat ar trebui sa le aerisesc sau daca sa le transvazez in decantor… Vinuri corecte, echilibrate, delicioase – de ce nu?, care o data deschise sa poate fi servite direct, iar aroma si gustul lor sa nu-mi dea peste cap gandurile, ci mai degraba sa-mi tina companie. Si care desigur, sa fie pocket-friendly, adica sa nici nu coste tare mult – pana in 20-25 de lei.
Descoperirea acestor vinuri n-a fost insa tocmai usoara, in ciuda unei varietati relativ multumitoare existenta in marile magazine. Si asta, pentru ca din pacate o data ce si-au ales vinul vedeta, castigator de medalii, din categoria super-premium, scos in editie limitata, majoritatea producatorilor (nu doar cei din Romania) uita sa-si mai promoveze sau sa acorde atentie d.p.d.v. al calitatii vinurilor din categoria medie si entry-level, pierzand din vedere faptul ca mare parte din consumatorii sai s-ar putea reorienta spre concurenta.
Astfel de exemple de vinuri prietenoase si nepretentioase am mai dat si pana acum si voi da si de acum incolo, din ce in ce mai des.
Pingback: Carmenere Casiliero del Diablo 2010, Concha Y Toro | Printre Vinuri
Absolut de acord cu articolul de fata .Scris bine,de un bautor de vin.Eu doresc sa duc mai departe ideea si sa pot oferi vinuri de buna calitate ,proaspete,delicioase la preturi ,,low cost” adica pana in 10 lei litrul.Cred ca o sa-mi atrag criticile unor cunoscatori care o sa imi spuna ca un vin de foarte buna calitate nu-l poti vinde la pretul acesta.Timpul o sa stabileasca de partea cui va fi dreptatea.Eu sper ca de partea mea Vreau sa ofer tuturor romanilor posibilitatea sa bea vin de buna calitate la preturi de bun simt (corelat cu veniturile actuale)Asa sa-mi ajute Dumnezeu!O sa vedeti ca nu vorbesc dupa 1 l de vin!