Fine Restaurants 2012 & Wine in Hungary

In urma cu cateva saptamani, am adaugat pe raftul bibliotecii dedicat cartilor despre vin si gastronomie doua ghiduri editate de Budapest Bussines Journal: Fine Restaurants 2012 si Wine in Hungary. Le cumparasem din Budapesta, unde facusem un popas pe drumul de intoarcere din vacanta de iarna. Sunt editii bilingve (cum altfel ?) anglo-maghiare si se adreseaza oamenilor de afaceri (aici m-au nimerit!) ce vor sa descopere gastronomia si vinurile din Ungaria. Le-am rasfoit, mi-au placut si deja mi-am notat cateva restaurante si crame din Ungaria pe care vreau sa le vizitez intr-un sfarsit de saptamana din lunile ce urmeaza. Poate e de prisos, dar am sa mentionez ca ambele ghiduri sunt editate in condititii grafice exceptionale – DTP curat si elegant, fotografii de-ti lasa gura apa, hartie de calitate. Au costat 3000 de forinti fiecare (aprox. 45 de lei).

Fine Restaurants 2012

Ghidul, aflat la a treia editie, cuprinde prezentarea a nu mai putin de 78 de restaurante din Budapesta, la care se adauga alte 24 aflate in orasele si satele din provincie. Pe langa descrierea generala si prezentarea a catorva fotografii fiecare restaurant are mentionate facilitatile sub forma unor iconite foarte sugestive: de la parcare, wi-fi si terasa pana la sommelier sau stele Michelin.

In plus cei de la BBJ au inclus in Fine Restaurants 2012 o serie de articole suplimentare – despre revolutia berii din Ungaria, restaurantele clandestine, scolile de gastronomie dar si interviuri atat cu bucatari deja consacrati precum si cu o parte din cei apartinand noii generatii. 

In total 274 de pagini pe care le-am rasfoit salivand sau calculand distante de la Oradea la Zalaegerszeg sau Budakalasz.

 

Wine in Hungary

Dupa cum ma si asteptam ghidul de vinuri e ordonat in functie de principalele zone viticole. Prezentarea fiecarei regiuni e facut din perspectiva turistica, fiind indicate pe langa istoria si vinurile traditionale si alte atractii ale zonei.

Peste 100 de producatori maghiari si cele mai de seama vinuri produse de ei sunt listate in Wine in Hungary.

Nu lipsesc nici de aici o serie de articole ce trateaza subiecte adiacente precum vinoterapia, asocierile dintre vin si preparatele culinare precum si un interviu cu Otto Legli – vinificatorul anului 2010 in Ungaria.

1 comentariu. Adaugă un comentariu ↓

Adaugă un comentariu la Mihai - Bizmart

*

*