Vineri, 3 septembrie, am avut placerea de a fi invitat de catre Enoteca Millesime la sediul lor, din strada Roman Ciorogariu nr. 49 Oradea, la degustarea celor mai noi (si mai bune) vinuri produse de Cramele Halewood. Alaturi de bine-cunoscutele gazde ale Centrului de Cultura si Civilizatie a Vinului, Dorin Popa si Cristian Drimba, s-a aflat si Alfred Binder, brand manager la Cramelor Halewood. Prezenta reprezentantului Cramelor Halewood a adus un plus de interactivitate si dinamism atmosferei elegante si prietenesti cu care eram obisnuit pana acum la degustarile de vin organizate de Enoteca Millesime.
Inainte de a incepe degustarea vinurilor, Alfred Binder a facut un scurt rezumat al istoriei companiei pe care o reprezinta, ocazie cu care am aflat cateva lucruri interesante despre modul in care a evoluat afacerea lui John Halewood in Romania. Degustarea a inceput cu un vin spumant Rhein Extra – Brut Imperial, produs dupa metoda traditionala la Pivnitele Rhein de la Azuga. Obtinut din struguri Chardonnay culesi din podgoria Sebes-Apold, spumantul are are un perlaj fin, aromele fructoase amintind de pere coapte. Ca o mentiune, Cramele Halewood se bucura de a se numara printre furnizorii Casei Regale a Romaniei.
Deschiderea celei dintai sticle de vin linistit a fost si prilejul celei dintai discutii contradictorii, dar constructive, dintre Dorin Popa si Alfred Binder. Marul discordiei a fost reprezentat de dopul cu filet metalic cu care sunt inchise sticlele de vin din gama Single Vineyard. Pe de o parte, sustinator al metodei traditionale de inchidere – cu dop de pluta, Dorin Popa pleda pentru ceremonialul de deschidere si pentru povestea care se creeaza in jurul lui. Pe de alta parte, Alfred Binder, adept al inchiderii cu dop cu filet metalic, argumenta ca solutia introdusa in anii ’70 de francezii de la La Bouchage Mecanique elimina defectul de dop, aceasta varianta fiind preferata de tot mai multi producatori de vin la nivel mondial. Gama Single Vineyard de la Cramele Halewood e cea dintai serie de vinuri premium din Romania, care beneficiaza de inchiderea cu dop cu filet metalic. Ca o particularitate, conceptul Single Vineyard presupune ca vinurile din aceasta gama sunt produse din strugurii obtinuti doar dintr-o anumita regiune.
Sebes-Alba, Sauvignon Blanc & Chardonnay 2009 a fost primul vin linistit ce a poposit in paharele iubitorilor de vin. Dupa cum ii spune si numele, vinul a fost obtinut din strugurii recoltati din podgoria Sebes-Apold. Culoare frumoasa, limpede, galben-deschis, cu arome florale de flori de soc si de fructe pepene galben, ananas si banane. In ciuda faptului ca e un cupaj in care Sauvignon Blanc-ul se afla in proportie de 70%, notele ierbale caracteristice nu sunt atat de pregnante, din contra, onctuozitatea specifica Chardonnay-ului isi face simtita prezenta.
A urmat un vin interesant: Scurta, Viognier & Tamaioasa Romaneasca 2009, produs in podgoria Dealu Mare. Cupaj de Viognier, un soi care se cultiva destul de rar, in proportie de 70% si Tamaioasa Romaneasca, un soi aromatic vinificat sec, in proportie de 30%. Culoare galben-pai cu tente verzui, nas complex in care “vocea” aromelor de floare de soc data de Tamaioasa Romaneasca incerca sa se faca auzita de sub dominatia fructuoasa a Viognier-ului. Aciditatea bine tinuta in frau, in mare parte datorita Viognier-ului precum si un post-gust mediu spre lung recomanda acest vin ca pe o buna alegere gastronomica.
Trecerea spre vinurile rosii a fost facuta de un rose: Scurta, Pinot Noir Rose 2009. Rose-ul e “vinul crizei”, dupa cum il numeste Dorin Popa, pentru ca poate insoti o masa de inceput si pana la sfarsit. Culoare intensa, asemanatoare somonului proaspat ce tinde de la roz spre rosu, cu nas in care se regasesc zmeura si trandafirul. Un vin ce va fi atat pe placul domnisoarelor amatoare de monologuri filozofice cat si pe placul tinerilor domni in stare sa le asculte.
Aducerea in scena a vinurilor rosii a fost un nou prilej de polemica constructiva intre Alfred Binder si Cristian Drimba. Discutia a pornit de la necesitatea clatirii parahelor dupa terminarea degustarii unui vin. Pe de o parte d-l Binder sustinea ca paharul ar trebui clatit cu urmatorul vin din degustare, pe cand d-l Drimba era partizanul clatirii cu apa a paharului inainte de a trece la urmatorul vin.
Adrian, Shiraz 2009, e un vin facut din struguri culesi in podgoria Dealu Mare, mai precis dintr-o zona cunoscuta drept “Varful cu dor”. Vinul este un omagiu adus celui care a fost Adrian Moisescu, fost director executiv al Cramelor Halewood. Am avut privilegiul de a fi partas al unei degustari in premiera, pentru ca pana in seara zilei de vineri, conform spuselor lui Alfred, vinul nu fusese degustat decat de angajatii Cramelor Halewood. In pahar, vinul a etalat o frumoasa culoare de un rosu-inchis. Aromele de condimente, piper verde si cuisoare, se suprapun peste cele de cirese amare dand nastere unui nas intens. Servit direct din sticla fara sa fi fost aerisit, vinul a izbucnit intr-o explozie de taninuri “tinere si berbante” ce au pus rapid stapanire pe papilele gustative si pe palatul cavitatii bucale.
A urmat Cantus Primus Cabernet Sauvignon 2007 un produs comun al Casei Antinori si al Cramelor Halewood, uniti sub blazonul Vitis Metamorfosis. Obtinut din struguri de Cabernet Sauvignon recoltati de pe o suprafata de 100 ha, vinul a stat la maturat in butoaie de stejar timp de 18 luni. Rezultatul? Un vin barbatesc, cu un nas complex in care domina fructele negre, invaluite de mirodenii, vanilie, ciocolata amaruie, completate de un frumos buchet de “barrique”. Taninurile si alcoolul sunt bine integrate in structura vinului, lasand in gura un final amplu.
Degustarea s-a incheiat cu Hyperion Feteasca Neagra 2008. Dragii mei, asta nu e un vin pentru muritorii de rand! Nici macar zeii nu cred ca se-ncumeta a gusta o licoare atat de tenebroasa! Daca e sa raman in zona mitologica as spune ca asta nu e vin, e Styx! Dupa ce ii simti aromele intense de coacaze negre, cirese amare, prune uscate si fum iti dai seama ca nu e doar un vin de exceptie. E ceva mai mult. E un sentiment de apartenenta la ceva ancestral, cu care o parte din tine se identifica. E ceva ce are de-a face cu “doina” si “dorul”.
La fel ca si la celelalte degustari organizate de Enoteca Millesime, cei prezenti au fost invitati sa noteze vinurile si la final sa realizeze un clasament. Nu am punctat vinurile insa am reusit sa incropesc un top al preferintelor:
1. Hyperion Feteasca Neagra 2008
2. Cantus Primus Cabernet Sauvignon 2007
3. Sebes-Alba, Sauvignon Blanc & Chardonnay 2009
4. Adrian, Shiraz 2009
5. Scurta, Pinot Noir Rose 2009
6. Scurta, Viognier & Tamaioasa Romaneasca 2009
Fotografii realizate de Geta Bocse.