In urmă cu vreo 7-8 ani, cand incepeam sa inspectez cu ceva mai mult interes rafturile de vin din marile magazine, aflandu-ma oarecum la inceputul aventurii mele in lumea vinului, oferta de carti despre vinuri scrise in limba romana destinate publicului larg era foarte subtire, iar ceea ce am gasit atunci nu era tocmai ce cautam. Mi-ar fi placut sa gasesc o carte cat se poate de accesibila (ca limbaj, dar si ca pret) dar si cat se poate de explicit ilustrata (cu poze, cu desene, cu figuri, cu harti etc) – daca se numea “Vinul pentru to(n)ti” era perfect! O carte care sa aiba cate ceva din fiecare – cum se citeste eticheta unui vin, care sunt principalele soiuri de struguri, cate ceva despre cele mai cunoscute tari si regiuni viticole, dar si despre cum se face vinul si despre cum se serveste… cu alte cuvinte cam despre tot ce trebuie sa stie cineva despre vin. Gandindu-ma retrospectiv, o carte ca Vinul de la strugure in pahar scrisa de Jens Priewe (Editura Casa, 2015) pe care am descoperit-o de abia la inceputul acestui an, mi-ar fi prins tare bine la vremea aceea.
Am avut ceva timp la dispozitie sa o rasfoiesc si trebuie sa recunosc ca mi-a placut foarte mult modul in care e structurata cartea. Capitolul intai se numeste “Primul contact” si trateaza exact prima interactiune pe care o are consumatorul cu vinul: neajutorat in fata raftului, pe care stau insirate foarte multe sticle ale caror etichete contin o gramada de informatii si termeni necunoscuti. O data trecut prin cunostintele generale sunt abordate si cateva aspecte ce tin de ampelografie (principalele soiuri de struguri), ajungandu-se si la notiuni ceva mai serioase, cum ar fi lucrarile specifice vitei de vie dar si cateva dintre principalele tehnici enologice de producere a vinurilor – albe, rosii, spumante, dulci, fortifiate. In 30 de pagini sunt parcurse 20 de tari viticole (printre care si Romania), toate insotite si de harti ce localizeaza regiunile viticole ale fiecareia – cat sa-ti faci o idee unde e Bordeaux-ul raportat la Paris sau Toscana in relatie cu Roma sau Milano. Ultimele capitole trateaza vinul intr-un mod ceva mai practic, oferind informatii despre modul si temperatura de servire, despre aspecte ce tin de depozitarea si maturarea vinului, precum si despre cum se degusta un vin si care este terminologia folosita pentru a-i descrie aromele.
Cartea se gaseste de cumparat pe edituracasa.ro la 60.87 lei (e cu -20% reducere) + transport.
Vestea buna e ca am de dat un exemplar din cartea Vinul de la strugure in pahar. Thanks Editura Casa! Cine o vrea, trebuie sa imi povesteasca intr-un comentariu mai jos cum si-a inceput aventura in lumea vinului – cred ca fiecare dintre voi are o poveste interesanta care merita spusa.
Astept sa citesc povestile voastre pana joi, 12 mai, ora 23.59. Cea mai originala dintre povesti primeste cartea. Castigatorul il stabilesc eu (vedeti ca sunt exigent si greu de multumit, muhahaha!) – asa ca dati-va silinta!
UPDATE: Cel mai mult mi-a placut povestea d-nei Julia Both, asadar dansa este castigatoarea concorsului.
Măi, măi… de când așteptam să povestesc cum a început să-mi placă licoarea rubinie. 🙂
Ei bine, îi datorez multe dintre cunoștințele actuale despre vin unui membru nou-venit în familia mea, care s-a ocupat de mine pentru că atunci când m-a cunoscut îmi e rușine să recunosc dar nu știam cu ce se „bea” vinul. Așadar, m-a luat cu binișorul, mi-a dat ușor-ușor să degust, nu m-a luat tare de la început… și așa a început o frumoasă prietenie între mine și vin. Departe de mine să mă laud că-s cunoscătoare acum, dar să zicem că mă uit mai atent la etichete, caut, mă documentez, știu să savurez un pahar de vin.
Șiiiii aș profita de acest concurs – dacă voi câștiga – să-i ofer cartea cadou (mai ales că urmează aniversarea sa în luna mai).
Buna ziua,
e trista povestea, dar frumoasa…
Acum multi ani, raposatul meu sot s-a mutat la mine – avea deja un avans de 10 ani de locuit “printre straini”, eu abia imi incepeam drumul de emigrant.
A adus cu el 10 vinuri, cate unul din fiecare an in care nu a locuit in Romania. Fiecare sticla de vin a fost bauta insotita de povestiri si poze din anul respectiv. Au fost anii de inceput, grei, amarui – datorita lor am baut primul vin din Lumea Noua, taninos, greu, exploziv si cu gustul final care alinta…cred ca era un Syrah.
Au fost ani insoriti, usori, alint pentru simturi – am povestit langa un Pinot Gris parca.
Nu mai sunt sigura de soiul vinurilor baute, sunt multi ani de atunci, dar pentru mine vinul a ramas experienta care inseamna un an al vinului (bun sau rau) si un an al meu (bun sau rau)!
Trebuie doar rabdarea de descoperi vinul acelui an, acelei zile, a onoratei adunari sau a singuratatii in care il bei!
Asa am cunoscut eu vinurile…
Sa ne vedem sanatosi la un pahar de vin!
Julia Both
cum poate ajunge aceasta carte in R.Moldova Colegiul national de viticultura si Vinificatie din Chisinau
Vi s-a raspuns mai jos.
Bună ziua!
Îl puteți contacta pe colaboratorul nostru, domnul Victor Mitrofan Tel: 00373-79433191.
O zi plăcută!
După doi ani de cartofi prăjiţi în hol, duşuri ally mcbeal şi petreceri, vis a vis, de peste Prutul unde ploaia celor de la Cargo pur şi simplu nu se mai oprea am părasit regiunea istorică a unei camere de cămin lăsînd în urmă o Mioriţă brusc echilibrată: un oltean, un ardelean şi-un moldovean. Evident că eu eram cel de-al doilea moldovean îmbogăţit acum de palinca perlat bihoreană şi vinul butucănos gorjean. Tot ce ştiam c-ar trebui să facă această licoare, vinul, e s-abunde restul urmînd să devină esenţial. Mă mutam într-o mansardă imensă nu departe de Agronomia “berească” unde pierdusem noţiunea de dimineaţă. Proprietarul casei, genul de om panaceu dacă te-ai rănit într-o bibliotecă sau în grădina botanică. Gheaţa spartă încet dar sigur scotea de la rece ba o fetească, ba o lună pe cer, o grasă sau o pisică surdă dar arţăgoasă şi acea joie de vivre pe care am mai găsit-o doar în şampania lui Jarmusch. Bineînţeles că deşi curgeau uneori din sticle de plastic serile deveneau încet, încet unice dată fiind băutura magică din pahare. Noua mea gazdă era de fapt dator să stingă lumina într-una din prăvăliile financiare aşezate, de capitalişti celebri, elegant pe butuci. Una din proprietăţile de valorificat era o vinotecă de 800.000 de sticle. Am pus repede lângă soiuri anii: ’76, ’82, nu-mi vine să cred, ’64. Din 1964 a fost o sticlă de Tâmâioasă Românească pe parcursul căreia ne-am împrietenit definitiv şi pilit în carne şi-n oase. Oameni serioşi amândoi, am rămas doar eu să fiu surprins a doua zi de absenţa oricărei dureri de cap ceea ce în mod normal era ceasul deşteptător al după amiezii. Cât am putut am pus umărul la recuperarea lichidităţilor vânzînd în stânga şi-n dreapta sticlele prăfuite. Mi-a luat mult timp să înţeleg aleile din campus care străjuiau viile studenţilor. Dar am căutat mai abitir senzaţia aia însorit lunecătoare din Cotnariul (cred) anilor 60 şi nimic. Din fericire am rămas, în timp, îndrăgostit de ceea ce până la urmă a cucerit chiar şi supravieţuitorii potopului. Iar dac-ar fi să-ntorc poezia pe toate părţile mi-ar trebui o sticlă de fetească neagră şi două pahare.
Felicitari pentru articol.