… and this is how I deal with Monday mornings! La modul foarte serios, un pahar de spumant servit langa un mic dejun sanatos (adica 2-3 oua ochiuri, niste felii de prosciutto, poate si putin carnat, o bucata de telemea maturata, un cubulet de unt gras de casa, un ardei capia si ce mai gasiti prin frigider cand va e foame) e cum nu se poate mai potrivit. Si nu trebuie sa fie neaparat sampanie sau obtinut dupa metoda traditionala, desi acelea sunt mai savuroase. Poate fi vorba si de un vin spumant proaspat, lejer, cu doar 10.5% vol. alcool. Cum altfel e si varianta asta moldovana, adaptata, a celebrului spumant italian prosecco, botezata sugubat Crisecco! Cum adica, de la ce vine? De la Cricova! Ecco!
Inclin sa cred ca ati auzit de Cricova. Renumitul producator de vinuri se lauda ca fiind cel mai important producător de vin şi spumant din Moldova (de dincolo de Prut). Combinatul de Vinuri Cricova (da, chiar ase numeste – Combinatul) are in proprietate Orasul Subteran (o fost galerie miniera, ale carei ramuri se intind sub tot orasul Cricova si care este folosita pentru depozitarea vinurilor) si colectia Oenoteca Naţională (o colectie de peste 1,3 milioane de sticle de vin din intreaga lume, ce cuprinde exemplare datand din prima jumatate a secolului trecut). Portofoliul lor are in componenta in egala masura atat vinuri spumante cat si vinuri linistite. Insa renumele, cel putin in Romania si l-au facut castigat datorita spumantelor. Milioanelor de sticle de vinuri spumante, ca sa fiu mai precis.
Cea mai recenta eticheta a celor de la Cricova e acest Crisecco Brut. Un vin spumant, obtinut dupa metoda Charmat (adica a doua fermentare, cea care da nastere bulelor are loc in niste bazine mari, de inox, sub presiune, numite autoclave) din soiul… Feteasca Alba! Intrucat in Republica Moldova nu se prea face diferentierea intre Feteasca Alba si Feteasca Regala, nu sunt ferm convins ca e vorba doar de o Feteasca. Dar, cel putin la nivel declarativ, cei de la Cricova sustin ca ar fi 100% Feteasca Alba, strugurii provenind zona de centru a Moldovei, mai exact de la ferma agricolă Cricova – Criuleni.
Asadar, intr-o dimineata de luni, la micul dejun, l-am scos din frigider si mi-am turnat in pahar. Culoare galben-verzuie, tanara, cu perlatie fina, destul de abundenta. Nas imbietor, cu arome de fruct copt (mar golden, piersica) si impresii florale, completate de usoare note de drojdie proaspata si aluat de paine. Gust cu aciditate placuta, fina, cu textura matasoasa, lejera, ce se incheie cu final elegant, usor amarui. Mi-a placut, e proaspat, usor fructat si lasa in gura o senzatie de prospetime. Si cred ca merge nu doar la micul dejun ci si ca baza pentru Aperol Spritz si Hugo.
Costa 23 lei in Kaufland.