7 vinuri albe si unul rosu de la Gramma @ Enoteca Millesime, Oradea

Daca pana acum obisnuiam sa particip la degustarile organizate de Enoteca Millesime in serile de joi, incepand cu aceasta toamna mi-am modificat programul si in masura in care exista posibilitatea particip cu precadere la degustarile organizate in cea de-a doua zi, adica vineri. Asadar, vineri seara, mi-am dat intalnire cu vinurile Gramma produse de Casa Olteanu pe dealurile din jurul orasului Iasi.

Desigur nu eram la prima intalnire cu aceste vinuri, insa intamplarea a facut ca n-am apucat sa scriu tot anul despre vinurile Gramma din recolta lui 2013…

In primul rand, am absentat la evenimentul din luna aprilie, cand s-au lansat vinurile 2013 la Hotel Elite in Oradea, alaturi de maestrul Horatiu Malaele, cel care de altfel a si semnat imaginea celor trei etichete curente ale cramei: Aligote, Feteasca Regala si Cuvee Visan. Asta e, eram pe picior de plecare in #Auskia.

aligote-2013-gramma-cota-3000

Apoi, am carat cu mine cateva sticle de Cuvee Visan 2013 pana la cota +3000 pe unul din varfurile Alpilor din Tirol si le-am deschis langa un Kaiserschmarrn pregatit de Herr Jakob Prantl la cabana Gampe Thaya. Asa ca n-am mai gasit timp sa scriu vreo nota de degustare…

feteasca-regala-2012-2013-gramma

In fine, alte cateva sticle de Feteasca Regala si Aligote si-au facut de lucru azi vara prin frigider, racindu-se teribil si stamparandu-mi setea, disparand apoi fara sa lase vreo urma in vreun carnetel sau pe vreun post-it. Cu toate ca am surprins-o pe Feteasca Regala 2013 la un moment dat pe masa din bucatarie la un scurt photo shooting, alaturi de o Feteasca Regala 2012 (cu o eticheta semanta tot de Horatiu Malaele).

Asadar, ca sa n-o mai lungesc, iata notele de degustare ale vinurilor Gramma produse de Casa Olteanu din recolta anului 2013.

Aligote 2013
Nasul debuteaza cu arome de fructe galbene (ananas si pepene galben), dupa care se resimt si usoare note de flori de salcam. Gustul e armonios, cu aciditate bine intregrata cu mijloc de fructe citrice si post-gust citric-amarui.

Feteasca Regala 2013
Nas cu arome de mere verzi + fructe tropicale (papaya si mango); gust cu atac bun, cu mijloc teapan, extractiv, putin piscacios (are un usor rest de CO2) si cu aciditate fructuoasa de mere verzi de vara.

Cuvee Visan 2013
Cupaj de Aligote, Feteasca Regala si Feteasca Alba. Nas cu arome de fructe galbene si flori albe. Gust cu structura serioasa, cu extractivitate, cu aciditate de mar verde si strugure necopt. Post-gust usor amarui à la Aligote.

Din punct de vedere al metodei de producere, dupa terminarea fermentatiei alcoolice, toate cele 3 vinuri de mai sus au trecut si printr-un battonage.

Urmatoarele trei vinuri sunt destinate marilor lanturi de magazine, Kaufland si Lidl. Probabil ca le-ati vazut deja pe rafturi.

Epic 2013
Cupaj de Feteasca Regala si Aligote. Nas placut cu arome de fructe verzi, mai retinut in exprimare la inceput; gust armonios, placut, usor curgator, amarui pe final

Liric 2013
O Feteasca Regala cu nas de mere de verzi, gust cu aciditate buna, placuta si post-gust amarui de seminte de mar.

Dramatic 2013
Un Aligote cu nas nu foarte intens ca arome, gust extractiv dur, cu aciditate buna si un final amarui.

Nu cred ca trebuie sa fii un mare degustator ca sa-ti dai seama ca vinurile folosite pentru variantele destinate segmentului HoReCa nu sunt aceleasi cu cele destinate marilor lanturi de magazine. Presupun ca diferenta o face calitatea mustului, pentru cele din segmentul HoReCa s-a folosit mustul ravac, iar pentru cele de retail mustul de presa. In plus, la cele de retail nu cred ca se mai face battonage.

gramma-wines

La final au venit si doua probe de vin din recolta lui 2014, prelevate din tancurile de fermentare.

Aligote 2014
Inca tulburel, inca sub influenta drojdiilor, dar destul de promitator. A fost interesant sa-l vedem comparativ alaturi de Aligote 2013 si de Liric 2013. Sunt acolo si aromele de fructe exotice si nota rotunda din gust. #osafiebine

Cuvee Visan Rosu 2014
Un asamblaj de struguri: Cabernet Sauvignon, Merlot, Feteasca Neagra si Babeasca Neagra, fermentati impreuna. Un “field blend” cum ar zice americanii. E inca in faza incipienta, de abia a terminat malolactica, dar promite. Un vin rosu cu fruct proaspat: arome de visine si gust de cirese, corp subtire si taninuri marunte pe final. L-as vedea imbuteliat la primavara. #cepoatefirau

Aligote, Feteasca Regala si Cuvee Visan – 36 de lei in magazinele specializate, iar Epic, Liric si Dramatic – 27 lei in Kaufland si Lidl.

2 comentarii. Adaugă un comentariu ↓

  1. Pingback: Vinosfera – un serial online cu Cosmin Tudoran. Si cu mult vin. De la Vincon. | Printre Vinuri

  2. Pingback: E #Gramma cand #VinlaIasi! | Printre Vinuri

Adaugă un comentariu

*

*