Exista o multime de moduri in care puteti savura vinul despre care scriu azi. Ideal ar fi sa-l incercati la el acasa, pe insula Cephalonia (sau Kefalonia), intr-o zi de august, la o taverna de pe plaja (mie mi-a placut Petania), langa un calamar rumenit pe grill, umplut in prealabil cu creveti. Daca nu sunteti in Cephalonia, unde va recomand sa ajungeti in aceasta vara, sau macar o data-n viata, atunci un pranz tarziu intr-o zi lenesa, la care felul principal e un peste gatit simplu ar fi urmatoarea alegere de pe lista. Cel putin eu asa am savurat cel mai recent o sticla de Robola 2012 de la Gentilini Winery: intr-o dup-amiaza de sambata langa un biban de mare la grill.
Cred ca am mai spus-o si cu alte ocazii cand am mai incercat vinuri obtinute din acest soi. Aromele si gustul pe care le-am descoperit intr-un pahar de Robola (of Cephalonia) sunt foarte asemanatore cu cele ale unui Rieslingul de Rin. Am regasit inclusiv acea tenta (renumita si controversata) de hidrocarburi. N-am aflat inca daca vinurile obtinute din soiul asta originar de pe o insula greceasca fac fata trecerii timpului la fel de bine ca si Rieslingurile nemtesti. Dar nici nu ma grabesc. Imi place foarte mult cum arata asa, proaspat.
Desigur, l-am racit destul de bine inainte sa-l deschid, urmarindu-i evolutia pe masura ce castiga temperatura in pahar. Culoare de vin proaspat, galben-verzuie. Nas cu multa prospetime: citrice, fructe galbene (piersici) ce incep sa se coaca, o nota vegetal-minerala dar si acea tenta de hidrocarburi. Componenta principala a gustului e mineralitatea. In gura e sarat, piscacios, citric, crocant, cu aciditate peste medie. Nici nu ti-l poti imagina fara un homar, o caracatica, un calamar, o dorada sau un biban alaturi. Pregatit simplu, la grill, cu niste masline si cateva felii de lamaie.
Recent am descoperit ca puteti cumpara acest vin si in Romania via newgreekwine.ro. Robola 2012 de la Gentilini Winery costa 59 de lei, adica aprox. 13 euro.
Pingback: Biban de mare cu lamaie si masline la grill | Printre Vinuri
Pingback: O calatorie printre vinurile Greciei alaturi de Stellios Boutaris | www.provin.ro - Pentru si despre vin... cu pasiune si venin