O toamna festivaliera

In aceasta toamna, pe langa traditionalele festivaluri ale vinului (sau ale mustului si ale culesului strugurilor) pe care fiecare primarie de comuna sau oras de provincie le organizeaza sau le-au organizat deja, la Iasi si Bucuresti vor avea loc si o serie de evenimente ce vor incerca sa-i aduca pe producatorii si distribuitorii de vinuri laolalta cu consumatorii premium. Chiar daca nu voi putea fi prezent la toate cele trei evenimente, asa cum am facut in primavara acestui an, voi incerca sa ajung la cel putin unul dintre ele. Iata-le, in ordinea cronologica in care se vor desfasura:

VinTest (12-14 octombrie; Sala Palatului, Bucuresti). Pentru a doua editie a Salonului National de Vinuri Vintest, a fost aleasa o noua locatie – Sala Palatului, unde isi vor expune vinurile urmatorii producatori autohtoni: Jidvei, Casa de vinuri Cotnari, Vincon Vrancea, Domeniile Anastasia, Domeniile Sahateni, Crama Oprisor, Crama Basilescu, Domeniile Dealu Mare Urlati, SCDVV Pietroasa, Domeniile Samburesti, Domeniile Sara, Vinarte, Winero, Budureasca, Domeniile Franco-Romane, alaturi de cativa importatori si distribuitori: Republica del Gusto, Heinrig Distribution, Vinescu, Winero. Ca o noutate, in cadrul Vintest, Asociaţia de cultura şi civilizaţia vinului Millésime va organiza cursuri de introducere în cultura şi civilizaţia vinului. Detalii despre continutul si pretul acestui curs puteti afla pe site-ul Millésime.

 

Goodwine (23-25 noiembrie; Romexpo, Bucuresti). Dupa ce mai multe editii la rand s-a desfasurat la World Trade Plaza, in aceasta toamna organizatorii au decis sa mute targul in pavilionul C1 al Romexpo. Conform site-ului oficial Goodwine se anunta a fi evenimentul care aduna la un loc cei mai multi expozanti: Cotnari (Partener Oficial), Casa de Vinuri Cotnari (Partener Strategic), Jidvei (Partener Principal), Vinarte (Partener), SERVE, Cramele Rotenberg, Crama Oprisor, Cramele Recas, Budureasca, Senator, Domeniile Sahateni, Crama Basilescu, Petro Vaselo, Casa Panciu, Domeniile Dealu Mare Urlati, Vinicola Averesti, Casa de Vinuri Husi, Vincon, Domeniile Samburesti, Domeniile Ostrov, Cramele Halewood, Domeniile Vanju Mare, Domeniile Boieru, Amb Wine (Liliac), Heinrig Distribution, Almatim Distribution, Agricola Stirbey, Avincis, Via Sandu, Crama Borha, Castel Vinum, Cricova Romania, Domeniile Anastasia, Domeniile Blaga, Crama Girboiu, Wine Princess, Crama Polgar, Vylyan, Vinibuoni, Produse Moldovenesti, Wine Distribution, Gramma Wines, acestora adaugandu-li-se si producatorii sau comerciantii de accesorii si echipamente de vinificatie.

 

Provino Iasi (1-4 noiembrie 6-9 decembrie; Centrul Expozitional Providenta, Iasi). A doua editie a Festivalului Provino organizata la Iasi ii are confirmati deocamdata pe urmatorii expozanti: Gramma, Crama Oprisor, Vinarte, Domeniile Samburesti, Senator Wine, Crama Averesti, Cotnari, Casa de vinuri Cotnari si Agroindustriala Bucium. In plus pe langa expozitia de vin, participantii la Provino mai pot lua parte si la cunoscutele evenimente conexe: Scoala Vinului, Seara Art, Wine & Gastronomy sau Black & Wine Party. Mai multe detalii despre Festivalul Provino va voi dezvalui in cursul urmatoarelor saptamani.

 

Imi place sa cred ca organizatorii celor trei evenimente isi vor fi analizat lipsurile si isi vor fi imbunatatit serviciile fata de editiile anterioare. 

1 comentariu. Adaugă un comentariu ↓

  1. Pingback: (P) De ce vreau sa merg la Provino Iasi 2012 | Printre Vinuri

Adaugă un comentariu

*

*