Merlot Castel Starmina 2010, Vinarte

Pentru că sunt budget-conscious când vine vorba de vinuri, am zis că voi aprofunda câteva dintre vinurile ieftine de la Vinvest care m-au impresionat pozitiv. Unul dintre ele este Merlotul 2010 din gama Castel Stârmina a celor de la Vinarte.

Merlot 2010 Castel Starmina Vinarte

Dacă varianta sa din 2009 e mai dură, mai austeră (cel puţin din punctul meu de vedere), cel de faţă se prezintă complet altcumva.

Culoarea este de un roşu intens spre vişiniu, uşor transparent. În nas se simt, pe rând: gem proaspăt de căpşuni, piper, niţel alcool, vanilie, prune uscate şi fructe de pădure, din care aş remarca afinele coapte. În gură, atacul este dulceag-acrişor, însă imediat aciditatea preia controlul dându-i vinului prospeţime. Pe final se simt nişte tanini moi, maturi. Aromatic, stă asemănător ca-n nas, cu tente de fructe de pădure condimentate cu piper şi vanilie, lemn parfumat şi prune coapte.

Este un vin serios, lucrat, rotunjit în parte (30%) timp de 6 luni la baric, un vin ce costă între 14 şi 18 lei, depinde de unde-l iei. Un raport calitate preţ foarte bun.

Adaugă un comentariu

*

*