Vinurile Liliac in avanpremiera la Cluj-Napoca

Joi dupa-amiaza am luat drumul Clujului pentru a participa la prezentarea in avanpremiera a vinurilor produse de cea mai noi crama din Transilvania – Liliac. Ceva-ceva auzisem despre Liliac – crama noua, in zona viticola Lechinta, investitori austrieci. Despre vinurile lor nu se spusese insa nimic. Asa ca o data primita invitatia de a participa la o degustare a vinurilor am facut tot posibilul sa ajung la Cluj.

Prezentarea cramei si a vinurilor s-a desfasurat la Restaurantul Marco Polo din cadrul hotelului City Plaza, invitatii fiind in mare parte oameni de afaceri sau reprezentanti ai mai multor companii austriece din Romania. Buna seara, good evening, guten abend!

Alfred Michael Beck

Stiu ca v-am starnit curiozitatea asa ca despre Liliac – cine, ce, unde, cand, cat? o sa scriu pe repede-inainte.

Cine: AMB Wine – parte a grupului austriac AMB Holding – in fapt, o mana de oameni interesati sa investeasca in afaceri mari si de durata in Europa Centrala si de Est. Vinificatorul – Willi Opitz e un pionier al enologiei austriece si un adevarat one-man show.

Ce: Liliac – cea mai noua crama din Transilvania cu plantatii noi, cu crama moderna si sala de degustarea eleganta… Si nu, nu are legatura cu “Batman! Batman!”.

Unde: Plantatii de vita de vie la Lechinta – jud. Bistrita si Batos – jud. Mures. Crama si sala de degustare sunt la Batos.

Cand: Primele plantatii cu vita de vie au fost cumparate in iunie 2010, primele vinuri urmeaza sa fie lansate oficial in a doua jumatate a lunii martie 2012.

Cat: Investia se ridica pana acum la 3 milioane de euro. 26 de hectare in Batos, 12 hectare in Vermes-Lechinta. Alte 12 hectare urmeaza sa li se alature in acest an.

O data incheiata prezentarea investitorilor si a datelor tehnice si numerice despre crama, maestrul de ceremonii – Willi Opitz a condus degustarea vinurilor Liliac. Vinurile au fost servite prin asociere cu mici gustari, pentru a observa potrivirea si asocierea de gusturi si arome ale acestora cu vinul.

Willi Opitz

Pe post de welcome drink a fost un Merlot Rose 2011 – proaspat, fructat, cu arome de zmeura si fragute, cu o usoara corpolenta si greutate in gust. De luat in considerare la rose-ul cu cel mai bun raport calitate-pret al lui 2011!

Merlot Rose 2010, Liliac

Feteasca Regala 2011 – proaspat, citric, cu usoare arome vegetale, cu aciditate impunatoare, vibranta, caracteristica soiului.

Feteasca Alba 2011 – eleganta, armonioasa, cu arome florale delicate, cu un gust placut echilibrat, fluid, usor citric in post-gust.

Sauvignon Blanc 2011 – nu cred ca am mai simtit pana acum in vreun vin o aroma de flori de soc, atat de curata; in background se simt usoare note de fructe dulci, gustul fiind unul placut, citric-acrisor cuaciditatea foarte armonios intergrata.

Feteasca Regala 2010, Feteasca Alba 2010, Sauvignon Blanc 2010 - Liliac

Feteasca Neagra & Merlot 2010 – un cupaj interesant si intrigant in acelasi timp, a carui arome tradau un vin tanar, cu mult fruct proaspat, in gust facandu-si simtita prezenta o senzatie condimentata; nu se va regasi in oferta producatorului pentru acest an.

Feteasca Neagra & Merlot 2010, Liliac

Nectar Of Transylvania 2010 – dupa cum ii spune si numele e un vin dulce, obtinut in acest caz din Muscat Ottonel, prin metoda ice-wine; un vin ce pastreaza aromele tipice ale soiului, cu gust plin, dens, de miere.

Nectar Of Transylvania 2010, Liliac

Vinurile au fost imbuteliate cu doar cateva zile inainte, fiind inca intr-o stare de soc, urmand a-si exprima mult mai bine caracterul peste cateva saptamani de stabilizare in sticla. Din cate am inteles din discutiile cu reprezentatii cramei Liliac, vinurile prezentate cu aceasta ocazie reprezinta gama entry-level, urmand ca in viitorul nu foarte indepartat sa fie anuntate si vinurile din gama premium.

Ioana Micu

Cu aceasta ocazie m-am bucurat sa o reintalnesc pe Ioana Micu – coordonatoarea si initiatoarea proiectului Art Vinium – intr-o noua postura, aceea de director executiv al cramei Liliac, careia de altfel ii si multumesc pentru invitatia la acest eveniment.

Adaugă un comentariu

*

*