In urma cu aproape doua saptamani, mai precis in seara zilei de joi 17 martie, am fost invitat sa particip alaturi de alti membri ai Centrului de Cultura si Civilizatie a Vinului – Enoteca Millesime la prezentarea si degustarea vinurilor produse de Senator ProdImpex. Sper ca acest decalaj de zile scurs intre data desfasurarii evenimentului si data postarii sa nu-i deranjeze pe cititorii acestui blog (multi, putini, cati or fi).
Insarcinat cu prezentarea companiei Senator ProdImpex si a vinurilor a fost tanarul Alexandru Pastrav, manager de vanzari pe zona de Vest a tarii. Pe scurt, compania detine 850 de ha de vita de vie (cred ca e cel mai mare exploatator de vie care a trecut pragul CCCV pana acum) imparite in patru podgorii: Husi, Vrancea, Insuratei si Tirol (nu e cel austriac, ci e vorba de o podgorie aflata in arealul Dealurile Banatului). Pana la finele anului trecut compania era prezenta doar in segmentul retail, cu gama Monser – Soiuri pure romanesti pentru boieri si obrazuri subtiri, compusa dupa cum ii spune si numele in exclusivitate din soiuri pure romanesti. Segmentul HoReCa a fost atacat la sfarsitul anului trecut cu doua game, a caror identitate a fost creata de George Moisescu:Varius si Senator Private Collection urmate in aceasta primavara de Glia, Suav si Omnia. Dintre acestea in cadrul degustarii desfasuratala Enoteca Millesime au fost prezentate vinuri apartinand gamelor Varius si Senator Private Collection.
Startul l-a dat un Sauvignon Blanc Varius 2009 obtinut din strugurii culesi din podgoria Tirol. Auriu, cu un nas atipic: floral (tei, salcam) si usor fructat (lamaie verde), nici vorba de notele ierbale sau de exoticul “pipi de pisica”. Gustul e proaspat, cu o aciditate bine integrata, pe final facandu-se simtita si o anumita mineralitate ce lasa in gura o impresie armonioasa. Am continuat cu Private Collection Alb 2009, un cupaj de Sauvignon Blanc, Feteasca Regala si Riesling Italian obtinutdin struguri culesi din podgoria Husi. Barrique-ul se simte de la primul contact olfactiv, insa nu domina mirosul ci mai degraba il invaluie, incadrand intr-un mod placut aromele de flori si fruct (pere, mere golden). Gustativ nu e impresionant, aciditatea aflandu-se in plan secundar, finalul fiind dominat de note amarui.
Primul vin rosu a fost un Merlot Varius 2007 obtinut din struguri proveniti din podgoria Vrancea. Un Merlot mediocru, cu nas iodat, usor oxidat, corp mediu, cu aciditate ridicata si taninuri retinute in exprimare. A urmat din aceeasi gama Cabernet Sauvignon Varius 2007, vin obtinut din struguri culesi dinTirolul banatean. Vinul etaleaza o culoare rosie stralucitoare, nasul fiind de aceasta data cat se poate de tipic: coacaze negre, fructe de padure. Gustul e unul mai degraba rustic, necizelat, in care aciditate iese in evidenta din structura vinului. Al treilea vin rosu si de altfel cel din urma degustat a fost un cupaj de Feteasca Neagra, Cabernet Sauvignon si Merlot, barrique-at timp de 12 luni: Private Collection Rosu 2008. Un vin in care se simte inca tineretea viei si care da cartile pe fata de la inceput: aromele tipice de Feteasca Neagra (pruna afumata, fructe negre) se imbina armonios cu cele ale Cabernet Sauvignon-ului (coacaze negre, ciocolata neagra) dand nastere unui complex olfactiv ce evolueaza pe masura aerisirii. Gustul e catifelat, cu un echilibrul placut intre astringenta si aciditate.
Dupa cum era de asteptat vinurile din gama superioara Senator Private Collection s-au prezentat mai bine decat cele din gama inferioara Varius. Tinand cont ca e vorba de un producator care gestioneaza peste 850 de ha imprastiate in 4 podgorii din zone climatice destulde diferite, consider ca rezultatul e multumitor.
P.S. : Dupa ce am pierdut acest post de 2 ori, gratie nenumaratelor probleme pe care le are functia de editare din Blogger, am reusit intr-un final sa-mi recuperez 90% din post gratie informatiilor de aici.