Good wine, nice people

In urma cu doua saptamani (adica in perioada 12-13 martie), am participat impreuna cu Geta la targul international de vinuri Good Wine, desfasurat la World Trade Plaza din Bucuresti. Desi Good Wine a ajuns la cea de-a cincea editie, pentru noi participarea la acest targ a fost o premiera, ce a adus cu ea toate elementele specifice: vinuri noi, oameni noi.

Despre vinuri au scris deja colegii mei de “breasla”, pe care am avut (in sfarsit) ocazia si placerea sa-i cunosc: Ciprian & Alina, George, Nicusor, Alin & Nicoleta si Cosmin. I-am surprins in actiune si pe membri colectivului redactional de la Vinul.RO: Cezar Ioan, Valentin Ceafalau, Horia Hasnas si nu in cele din urma Alexandra Holhos. La standuri, am avut placerea sa stau de vorba si cu o parte din creatorii vinurilor: Aurel Rotarescu la S.E.R.V.E., Liviu Grigorica la Crama Oprisor, Mihail Rotenberg la Cramele Rotenberg, Livia Garboiu la Crama Garboiu. Despre vin dar si despre alte cele am avut ocazia sa povestesc cu Louis Heriard Dubreuil – directorul comercial de la SERVE, cu Bogdan Bocse, tizul meu – caruia sper ca i-am deschis apetitul pentru vinurile bine si cu Lucia Ilie, colega Getei – pe care ma bucur ca am initiat-o in degustarea vinurilor.

Nu am sa insist asupra vinurilor, intrucat cred ca degustarea vinurilor in cadrul unui targ de vinuri e de multe ori influentata de o serie de aspecte colaterale, ci am sa ma rezum asupra celor care mi-au atras atentia. Am sa incep cu cei aflati chiar cum intrai in spatiul expozitional, pe dreapta: S.E.R.V.E.: Terra Romana Chardonnay si Millenium Rosu, vinuri pe care le-am degustat in compania unei delicioase zacuste de trufe! Despre Cuvee Amaury si Cuvee Charlotte nici nu cred ca are rost sa mai pomenesc :). La standul Vinarte, d-l Costel Cainasimir m-a servit cu un Negru de Dragasani 2009 mai evoluat decat ceea ce gustasem eu in preajma Craciunului. La standul Cramelor Rotenberg am facut cunostinta cu aproape toata artileria, din care mi-au ramas intiparite in minte (dar si pe papile) nou lansatul Merlot Notorius (un pugilist de mare clasa, in genul lui Muhamad-Ali), precum si Merlot Menestrel 2008. In compania lui Liviu Grigoria am degustat la Crama Oprisor, un foarte interesant Zinfandel vinificat in alb din gama Caloian, Cabernet Sauvingnon 2008, si o seducatoare Tamaioasa Romanesca din gama La Cetate Miracol. Cea mai placuta surpriza a venit din partea Asociatiei Micilor Producatori de Vinuri din Republica Moldova, mai precis a Cramei F’autor de unde am si achizitionat doar o sticla de Riesling de Rein, pentru ca din pacate din celelalte nu mai erau.

Nu pot sa nu dezvalui ca in cea din urma zi a targului, duminica, ne-am intalnit cu Gabi Lacureanu, care ne-a invitat (sau mai bine zis rapit?) sa vizitam Crama Basilescu din Urlati. Intr-o ora, treceam pragul cramei si degustam noile vinuri, ce urmeaza sa iasa pe piata in curand. In opinia mea cupajul rosu promite sa fie peste celebra Feteasca Neagra Ancestral 2008, atat de apreciata de toata lumea. I-am promis lui Gabi sa revenim si sa-l vedem in actiune in plin sezon, mai precis in septembrie cand planuim sa vizitam o mare parte din cramele aflate in Dealu Mare.

Nu pot sa compar aceasta editie a targului cu precedentele, intrucat aceasta editie este prima la care particip, astfel incat nu pot aprecia daca acest Good Wine a fost mai bun decat anterioarele. Totusi, am cateva obiectii referitoare la organizare. Am simtit lipsa unui program cu evenimentele desfasurate in timpul targului si cu noutatile in materie de vin de la fiecare stand. Mi-ar fi placut ca pe langa degustarile de la standuri sa particip si la diverse work-shop-uri sau master-class-uri organizate in timpul targului. Sper ca editia din toamna sa nu sufere de aceste lipsuri. 🙂

3 comentarii. Adaugă un comentariu ↓

  1. Pingback: Degustare de Merlotenberg la Enoteca Millesime | Printre Vinuri

  2. Pingback: Cina cu Menestrel, Notorius si Emeritus la Graf | Printre Vinuri

  3. Pingback: Rhein Riesling 2011, F’autor | Printre Vinuri

Adaugă un comentariu

*

*