Aligvárom 2009, Nyakas

Prajiturile nu erau ceva la ordinea zilei in bucataria mamei mele. Le pregatea o data pe saptamana, sambata, urmand a fi servite duminica la pranz ca desert. Era un fel de lege nescrisa a familiei ce se transmitea de la o generatie la alta: duminica trebuia sa avem pe masa prajitura. Daca nu mancam prajitura nu simteam ca e duminica. Era acel ceva care diferentea mesele din celelalte zile ale saptamanii de masa de pranz de duminica. Nu mai tin minte toate denumirile “bucuriilor” pe care le savuram duminica, insa mirosul si gustul lor mi-a ramas in mite. Am descoperit aroma prajiturilor din copilarie intr-un vin pe care l-am cumparat dintr-un Tesco maghiar din curiozitate: Aligvárom 2009, Nyakas.

Aligvárom 2009, Nyakas

Aligvárom e numele pentru piata maghiara al cupajului de Chardonnay, Irsai Oliver si Rizlingszilváni (sau Müller Thurgau) pe care cei de la Nyakas il comercializeaza in afara granitelor sub numele de Budai Cuvee. Am descoperit brandul cu imaginea armasarului naravas in 2008 intr-un numar al revistei Time Out Budapest la capitolul recomandari. Le-am dat de urma in reteaua Tesco si in urma cu cateva luni am cumparat sticla de Aligvárom, curios de cupajul prezentat pe eticheta. In pahar vinul e limpede, avand o culoare pala, cu tente galben-pai. La o prima impresie ies in fata florile de tei si de salcam, perele bine coapte, suculente si dulci, plus ceva banane si pepene galben. Din urma ataca puternic aromele prajiturilor de care aminteam mai devreme: unt proaspat (din acela facut in casa), crema de zahar ars si vanilie. Gustul e  mineral, cu o aciditate surprinzatoare de proaspata pentru aromele “dulci” din miros. 

Nyakas e un producator de vinuri din Ungaria, proaspat introdus pe piata romaneasca de catre magazinul de vinuri Crama Noastra din Cluj-Napoca. Aligvárom 2009 sau Budai Cuvee se gaseste in reteaua de hypermarketuri Tesco pe la 1500 de HUF iar la magazinul clujean de vinuri la 23 de RON.

Adaugă un comentariu

*

*