Good Wine 2010 – editia a III-a

Iubitorii de vin din intreaga tara, dar cu precadere cei din Bucuresti trebuie sa-si noteze in agende perioada de desfasurare a celei de a treia editii a Targului International de Vinuri GoodWine: 26-28 noiembrie 2010.

Good Wine 2010

Iata si un extras din comunicatul de presa:

“Evenimentul va avea loc in aceeasi locatie ca si editiile precedente, la World Trade Plaza, Hotel Pullman din Bucuresti si reuneste producatori, distribuitori si importatori de vinuri premium din Romania, dar si producatori din strainatate. Targul se adreseaza segmentului HORECA, precum si publicului pasionat de vin, oferindu-se oportunitatea de a degusta vinuri de o calitate exceptionala, vinuri lansate in premiera, precum si de a asista la spectacolele gastronomice din cadrul evenimentului. Vinurile prezentate la GoodWine provin din Romania, Franta, Spania, Austria, Bulgaria, Australia, Chile, Argentina, Africa de Sud, California.

GoodWine isi continua eforturile de a deveni cel mai important targ de vinuri B2B si B2C din Romania, care sa reuneasca specialisti, HoReCa, reprezentanti ai firmelor de distributie, colectionari si iubitori ai vinurilor premium, in paralel avand loc evenimente dedicate si lansari de vinuri. Somelieri si degustatori profesionisti vor fi ghizii publicului intr-o calatorie fascinanta prin lumea vinului si vor asista degustarile. Expozantii vin cu oferte speciale pe perioada targului, atat pentru vinurile de vinoteca, cat si pentru vinurile ce vor fi lansate la targ in premiera.

Pana in acest moment la editia din noiembrie a Targului Goodwine s-au inscris peste 20 de producatori, importatori si distribuitori: Murfatlar, Cramele Recas, Domeniile Ostrov, Vinarte, Cramele Rotenberg, Crama Oprisor, Winero, Domeniile Samburesti, Crama Basilescu, Domeniile Dealu Mare Urlati, Crama Girboiu, Senator Prodimpex, Alcovin, Casa Panciu, Vinexpert, Heinrig Distribution, Wine Distribution – Franta, Ade Excal International (Spania), Vini del Mondo (Austria), Vinuri Argentina. La Goodwine va fi prezenta in premiera compania germana Gastro Cool, distribuitor de vitrine frigorifice. Vinurile vor fi tinute la rece pe perioada targului in vitrinele frigorifice oferite de partenerii Goodwine, compania ITU REFRIGERATION, Membra a Mondial Group Italia.

Pe toata durata targului, Master of Ceremony, va fi cunoscutul degustator, scriitor, si initiatorul proiectului evinoteca.ro, Catalin Paduraru. In spatiul dedicat show-urilor gastronomice, Dan Silviu Boerescu (Playboy Romania) si bucatari profesionisti de la Scoala de Bucatari Bella Italia si Restaurantele Ginger, Edelweiss Poiana Brasov vor gati preparate culinare care sa se asorteze cu vinurile prezentate in targ.

Targul va fi deschis vizitatorilor dupa urmatorul program: vineri, 26 noiembrie 2010, intre orele 12.00 – 19.00, sambata, 27 noiembrie 2010, intre orele 10.00 – 19.00, duminica, 28 noiembrie 2010, intre orele 10.00 – 16.00.”

Adaugă un comentariu

*

*