Cei care au ghinionul sa desfaca o sticla de vin cu defect de dop se pot consola cu gandul ca au pe masa o sticla dintr-un tiraj “limitat”. Se estimeaza ca intre 1% si 5% (depinde ce statistici citim) din sticlele imbuteliate cu vin din toata lumea sufera de acest defect. Deci nu e chiar usor sa dai peste o sticla cu vin busonat. Daca nu mi s-ar fi intamplat sa deschid recent o asemenea sticla probabil ca nu as fi scris prea curand despre problema in cauza.
Conform literaturii de specialitate un vin este busonat sau are defect de dop (eng. – “cork taint”; fr. – “goût de bouchon”) daca prezinta o serie de mirosuri neplacute: caine ud, carton, hartie uda, pivnita. Responsabil pentru aceste anomali a fost gasit dopul de pluta cu care este inchisa sticla de vin. Mai precis contaminarea plutei, din care este facut dopul, cu diverse ciuperci ce dezvolta un compus chimic: 2,4,6 tricloroanisol (da, stiu, nici mie nu mi-a placut chimia!) sau prescurtat TCA. Modul in care aceste ciuperci isi fac aparitia in interiorul porilor lemnului de pluta nu a fost pe deplin elucidat. Una dintre cauze ar fi pesticidele pe baza de clor si brom cu care erau tratati copacii de pluta, insa chiar si dupa eliminarea lor, TCA-ul din dopurile de pluta nu a fost complet eliminat.
Pentru combatarea neajusului, producatorii de dopuri sau companiile care imbuteliaza vinuri au incercat sa gaseasca diferite alternative. Cea mai radicala a fost inlocuirea dopurilor de pluta si introducerea dopurilor cu filet din metal de tip Stelvin (eng. – “screwcap”). In anii ’70 cand a fost introdusa de catre francezii de la La Bouchage Mecanique, cei mai deschisi la aceasta varianta au fost producatorii de vin din Elvetia, urmati la scurt de timp de catre australieni. Primul producator de vin din Romania care a recurs la dopul cu filet este compania romano-britanica Cramele Halewood (pentru conceptul Single Vineyard).
O alta solutie, brevetata la sfarsitul anilor ’90 de catre berlgianul Gert Noël si fiul sau Marc Noël a fost inlocuirea dopului de pluta cu un dop sintetic (din elastomeri). Asa s-a nascut compania si dopul Nomacorc. Solutia se bucura de un oarecare succes printre producatorii si imbuteliatorii de vin la nivel mondial, in Romania, printre companiile care folosesc dopuri sintetice se numara Agricola Stribey, Crama Oprisor, Murfatlar si Cramele Recas.
Varianta care se apropie cel mai mult de clasicul dop de pluta, insa fara sa aiba neajunsurile lui este un dop realizat din particule de pluta aglomerata. Exista mai multe procedee de realizare a acestor dopuri, cel mai raspandit dintre ele si care elimina eventualele organisme producatoare de TCA este procedeul Diamant. Procedeul constă în eliminarea completă a moleculelor TCA din plută prin inducţie termică şi tratament cu aburi, urmată de extragerea cu dioxid de carbon supercritic. Dopurile realizate prin acest procedeu poarta denumirea de dopuri DIAM. Pana acum am dat peste dopuri DIAM la sticlele de vin a celor de la Cramele Recas (gama Frunza) si Crama Oprisor (gama Sherpium si Maiastru).
Alte solutii alternative de inchidere a sticlelor de vin folosite pe plan mondial dar neintalnite inca pe piata romaneasca sunt Vino-Seal si Zork.
Daca la inceput variantele alternative de inchidere era folosite cu precadere pentru vinurile din categoria entry-level, iata ca in timp acestea si-au dovedit eficacitatea si au ajuns sa fie utilizate si pentru unele vinuri premium. In plus, pe langa eliminarea defectului de dop avantajul dopurilor sintetice ori al dopurilor DIAM este pretul. Si asta conteaza pentru producatorii care doresc sa scoata pe piata vinuri superioare la preturi accesibile. In concluzie, nu pot decat sa salut initiativa si atitudinea producatorilor authotoni care au inteles ca e important ca vinurile lor (indiferent de categoria din care fac parte) sa ajunga la consumator in cea mai buna forma.
Pingback: Noile vinuri de la Cramele Halewood la Enoteca Millesime | Printre Vinuri