Cramposie Selectionata 2008, Agricola Stirbey

Vinul degustat si baut in Duminica de Rusalii a fost produs dintr-un soi romanesc, originar din zona Dragasani (judetul Valcea) – Cramposie Selectionata. Producatori sunt cei de la Agricola Stirbey, oameni cu sange albastru, cunoscuti printre altele pentru atentia pe care o acorda soiurilor autohtone.

Despre soiul Cramposie se spune ca este unul dintre cele mai vechi soiuri romanesti, fiind cultivat de locuitori zonei de sute ani, ba chiar mai bine. Cramposie Selectionata este o varianta imbunatatita a vechiului soi romanesc, el luand nastere in anul 1972, fiind obtinut de un grup cercetatori de la Statiunea de Cercetãri Viti–Vinicole Dragasani. Mai multe despre acest soi a scris Ion Pusca in cartea Vechi Soiuri Romanesti de Vita de Vie. Pana sa gasiti cartea cred ca mai la indemana s-ar putea sa fie articolul scris in Top Bussines.

Despre Agricola Stirbey cred ca cel mai bine vorbeste baroana Ileana Kripp-Costinescu pe site-ul oficial: “Familia princiara Stirbey detine inca din secolul XVIII domenii viticole in Podgoria Dragasani, situata in sudul Romaniei. Vinurile Stirbey – sinonim al calitatii desavarsite – erau renumite si apreciate in Romania si la curtile regale din Europa. Ca descendenta a printului Barbu Stirbey si proprietara actuala a domeniului, doresc ca aceasta traditie sa renasca. Impreuna cu sotul meu, baronul Jakob Kripp, am preluat in anul 2001 proprietatea stramosilor mei. Am renovat crama si viile pentru a oferi acestei traditii o viata noua, utilizand tehnologia moderna in respectul metodelor traditionale si naturale de vinificatie.”

Cramposie Selectionata 2008, Agricola Stirbey

Si acuma vinul: Cramposie Selectionata 2008, Agricola Stirbey. In pahar se prezinta elegant cu picioare subtiri, culoare galben-pai si o usoara perlatie. Nasul e dominat de arome proaspete asemenea unei macedonii cu fructe: lamai, grapefruit, mere si pere verzi. Poate si ceva gutui. In gura are o aciditate buna, alcoolul de 13% e foarte bine integrat iar post-gustul e mediu. A mers excelent cu o portie de calamari calare pe cartofi aurii si cu vremea buna, venita dupa o saptamana rece si innorata.

A venit vara!

2 comentarii. Adaugă un comentariu ↓

  1. Pingback: Wiener Gemischter Satz Classic 2009, Rotes Haus | Printre Vinuri

  2. Pingback: Degustare Agricola Stirbey @ Enoteca Millesime, Oradea | Printre Vinuri

Adaugă un comentariu

*

*